RAZIE nocturnă a polițiștilor rutieri din Timișoara! Șoferi BEȚI și cu ”defecte”, depistați în trafic VIDEO/FOTO

- Advertisement -

Noaptea dintre 8 și 9 mai 2015 a fost una extrem de ”productivă” pentru poliţiştii Serviciului Rutier Timiș. Aceștia, sprijiniţi de colegii lor de la ordine publică, au desfășurat o razie de amploare pe principalele drumuri județene, între orele 21:00 – 5:00, care a avut drept scop prevenirea accidentelor produse pe fondul nerespectării normelor rutiere.

Poliţiştii au controlat 1.017 vehicule și au întocmit 12 dosare penale șoferilor depistați conducând autovehicule neînmatriculate, fără permise de conducere sau sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, polițiștii au constatat în flagrant și o infracțiune de furt calificat. Au fost aplicate 51 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproape 20.500 de lei. În cursul raziei au fost reţinute în vederea suspendării 13 permise de conducere, 12 dintre acestea fiind pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au retras și 15 certificate de înmatriculare.

Cea mai mare alcolemie descoperită de polițiști în cursul raziei nocturne a fost a unui bărbat de 48 de ani, care, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a dovedit că avea o alcolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Șoferul s-a ales cu dosar penal.

Toți șoferii testați, a căror alcolemie a fost ”zero”, au primit din partea polițiștilor pliante cu noua campanie demarată de oamenii legii, denumită ”Cedează volanul când bei!”, în timp ce șoferii a căror alcolemie a fost indicată altfel de aparatele etilotest au fost sancționați conform legislației.

În cadrul acțiunii, polițiștii au avut de-a face și cu o ”scenă” de cascadorii râsului. Două tinere care se deplasau cu o mașină pe strada Michelangelo dinspre zona centrală a Timișoarei, înspre pasajul subteran, au oprit la semafor, chiar înainte de a ajunge în dreptul echipajelor de poliție, iar în cele câteva secunde de staționare, fetele și-au schimbat locurile între ele, tocmai sub nasul oamenilor legii. Aceștia au oprit mașina și au cosntatat că fetele erau băute, în cazul uneia dintre ele aparatul etilotest indicând o alcolemie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce în cazul celeilalte 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Amenzi de peste 60.000 de lei date de poliţişti, în câteva ore! Au fost reţinute şi 31 de permise de conducere

Poliţiştii rutieri au acţionat ieri, în intervalul orar 10:00-18:00,...

Posibilă tragedie evitată de jandarmi, la Timişoara! Un tânăr a pus în pericol siguranţa mai multor persoane

Un echipaj de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Timişoara,...

Aproape 200 de amenzi și 6 permise de conducere, reținute de polițiști, în doar cinci ore!

Acțiune a polițiștilor rutieri în această dimineață, pe raza...

Razie în Timişoara, seara trecută! Ce nereguli au găsit poliţiştii în doar două ore?

Polițiștii rutieri, în acţiune seara trecută, la Timişoara! Timp...

”Luna si bec” pe trotuarele de langa Piata Flavia, dupa raziile politistilor locali

Noi acțiuni ale polițiștilor locali din Timișoara au fost...