Rectorul UVT lansează o super-invitație electorală! Dezbatere publică, la Timișoara, între Klaus Iohannis și Victor Ponta

- Advertisement -

Peste circa o lună de zile, Timișoara își va comemora eroii, ”sărbătorind” un sfert de secol de la Revoluția din Decembrie 1989, dar și 25 de ani de ceea ce se vrea democrație. Cu acest prilej, rectorul Universității de Vest din capitala Banatului, Marilen Pirtea, a lansat o invitație aparte către cei doi candidați la alegerile prezidențiale care vor avea loc pe data de 16 noiembrie.

”Anul acesta în decembrie se vor împlini 25 de ani de la Revoluția din 1989. Pentru noi, timișorenii, fiecare
decembrie înseamnă în același timp un prilej de aniversare, dar și de comemorare. Aniversarea
înfrângerii sistemului comunist este însoțită de fiecare dată de onorarea memoriei celor care, prin
sacrificiul personal, au făcut posibil momentul victoriei. În fiecare an, întrebările care ne vin în minte sunt
aceleași: suntem noi demni de acest sacrificiu? Ce ar trebui să facem pentru ca România să fie la
înălțimea speranțelor celor care în urmă cu 25 de ani și-au dat viața pentru ca libertatea noastră să fie
astăzi posibilă? Care este proiectul care poate motiva societatea românească și îi poate întări
convingerea în valorile democratice pentru care s-a murit în urmă cu 25 de ani?

Considerăm că, mai mult ca niciodată, cetățenii României sunt interesați să afle care este răspunsul la
aceste întrebări în opinia celor care aspiră la cea mai înaltă funcție în stat, funcția de Președinte al
României.

Acestea sunt motivele pentru care Universitatea de Vest din Timișoara a propus organizarea unei
dezbateri publice, în Aula Magna a Universității, între candidații din turul doi al alegerilor prezidențiale,
având încrederea că prestigiul și experiența în organizarea unor astfel de evenimente în timpul
campaniilor electorale pentru alegerile locale, parlamentare și europarlamentare, recomandă instituția
noastră pentru rolul de gazdă echidistantă.

Universitatea de Vest din Timișoara a transmis deja invitația la dezbatere către cei doi candidați, domnul
Victor Viorel Ponta, respectiv domnul Klaus Werner Iohannis, așteptând în acest moment răspunsul din
partea domniilor lor” spune invitația lansată de rectorul UVT, Marilen Pirtea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie