Regele Mihai I al României împlineşte 91 de ani

- Advertisement -

Regele Mihai I al României împlineşte 91 de ani 1Regele Mihai I al României împlineşte, joi, 91 de ani. Cu această ocazie, va fi inaugurată Piaţa Regelui, aflată la intersecţia Şoselei Kiseleff cu Strada arhitect Ion Mincu, potrivi digi24.ro.
La ceremonia care va începe la ora 11:00, vor lua parte şi Principesa Margareta împreună cu Principele Radu şi Principele Nicolae. Pe parcursul zilei, mai multe personalităţi vor fi decorate de Majestatea Sa.

Printre acestea se numără soprana Angela Gheorghiu, dar şi regizorul Cristian Mungiu. De ziua sa, regele Mihai va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Seara se va încheia cu un concert de gală la Ateneul Român.

Aniversarea de anul trecut a Regelui Mihai a fost marcată de un eveniment istoric. La 65 de ani de la ultimul său discurs în Parlament, în iarna lui 1946, Regele s-a adresat din nou naţiunii de la tribuna Legislativului.

„Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”, a fost mesajul emoţionant transmis tuturor de Majestatea Sa, în ziua în care împlinea 90 de ani.

Emoţionat, Regele Mihai a vorbit despre evoluţia României după decembrie 1989, şi despre importanţa Familiei Regale pentru ţara noastră şi i-a asigurat pe români că va susţine întotdeauna interesele fundamentale, continuitatea şi tradiţiile naţiunii.

În discursul său, Regele Mihai nu a uitat de clasa politică: „Politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor”.

Preşedintele României nu a participat la discursul Regelui din Parlament.
Băsescu l-a acuzat pe Regele Mihai de trădare

Discursul istoric al Regelui Mihai în Parlament a venit după o adevărată luptă cu autorităţile române, care a început imediat după Revoluţie. Dintre cei trei şefi de stat din ultimele două decenii, doar Emil Constantinescu a încercat să fie aproape de Majestatea Sa, căruia i-a redat în 1997 cetăţenia română.

Cel mai vehement contestatar al Suveranului a fost Traian Băsescu, care l-a acuzat de trădare pe Regele Mihai. „Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui”, spunea în 2011 Traian Băsescu. Ulterior, acesta a susţinut că regretă aceste afirmaţii.

Nici Ion Iliescu nu a avut o relaţie bună cu Regele Mihai. El i-a blocat intrarea în ţară, în anii 90. Reconcilierea a venit în 2001, când Iliescu i s-a adresat Regelui cu „sire”, într-o scrisoare prin care îl invita la inaugurarea unei galerii de artă.
Liberalii susţin întoarcerea la monarhie

Liberalii par singurii politicieni care au susţinut mereu reîntoarcerea ţării la monarhie. „Pentru mine este o opţiune reală, pentru că am vrea să găsim o formulă care să poată menţine coeziunea la nivelul societăţii, la nivelul cetăţenilor”, este opinia deputatului PNL Călin Popescu Tăriceanu.
Şi Crin Antonescu s-a pronunţat în favoarea revenirii monarhiei. „Eu personal continui să cred că o monarhie constituţională este categoric forma cea mai convenabilă de guvernământ pentru o ţară ca România”, a declarat liderul liberal.

Majestatea Sa se bucură de o popularitate din ce în ce mai mare în rândul românilor. Potrivit unui sondaj IMAS de la începutul anului, Regele Mihai avea o cotă de încredere de aproape 37%.

O.T.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

O noua statie de incarcare rapida a masinilor electrice in Timis, parte din proiectul european NEXT-E

Compania E.ON Energie România a pus în funcţiune ultima...

Din aceeași categorie