Turul doi al alegerilor prezidențiale s-a încheiat deja la mare distanță de România. Primele secții de votare deschise pe Mapamond s-au închis deja în Noua Zeelandă și Australia, acolo unde Klaus Iohannis, candidatul ACL, a câştigat detaşat, potrivit rezultatelor obţinute de stiripesurse.ro.
Iohannis a câştigat cu 94% din voturi, după numararea voturilor din secţia 187 Diaspora, reușind să strângă 309 voturi din totalul de 330, doar în Noua Zeelandă, în timp ce în Australia, candidatul ACL, are parte din nou de o victorie categorică. În urma numărării voturilor din 3 dintre cele 5 secţii, Iohannis are tot 94% din voturi, potrivit aceleiași surse.
Primul român care a votat în Noua Zeelandă, acolo unde s-a deschis azi-noapte prima secțiede votare, este clujean, stabilit în Auckland. El a postat un mesaj pe Facebook, alături de poza alăturată.
”6.45 AM Auckland, New Zealand
E 1-0 ! Mândru ca sunt român.
De fapt sunt mândru ca sunt primul român din lumea asta care are șansa si privilegiul de a nu vota cu simbolul perfect al hoției, corupției, minciunii, arogantei, anormalului.
Stau în fața secției de votare si ma întreb de ce ma trece scrisul. E disperarea de a ma vedea furat, din nou, de speranța ca țara mea o sa meargă în direcția bună. E disperarea emigrantului care vrea sa aibă șansa de a se întoarce (da, într-un loc cu mari probleme, dar care se afla pe drumul bun). Nu vreau sa imi pierd limba, „I Love You” dă bine numai in filme. Nu vreau să o mai văd pe mama plângând atunci cand plec. Nu mai vreau atacurile de panică în dimineața plecării. Nu mai vreau să mă simt un ticălos care alege bunăstarea si casa pe malul marii in favoarea prietenilor de o viața, Clujului, familiei… Nu „vreau o țara ca afara”. Vreau doar un pic de normalitate si certitudinea ca nu ne îndreptam din nou in direcția greșita. Bunăstarea va veni, probabil, prea târziu pentru noi, dar sunt dispus sa renunț in favoarea unui trai decent.
Gata, hai ca-s melodramatic. Nu fiți tâmpiți, mergeți la vot.
Puie Monta !”, a scris românul pe rețeaua de socializare.
900 VOTURI ,MAI MARE TEVATURA 🙂