Edilul-șef al capitalei Banatului s-a purtat cu mănuși până acum în ceea ce-i privește pe unii dintre contestatarii săi vehemenți și pe grupurile de interese care par că ”roiesc” în jurul său, sau cel puțin așa reiese din declarația făcută de acesta cu puțin timp în urmă. Nicolae Robu a spus că a trecut de la simplele avertismente la ”declarație de război grupurilor de interese nelegitime”.
Liberalul aflat la conducerea orașului de pe Bega a postat o declarație virulentă, pe Facebook, chiar în grupul pe care acesta îl ”conduce”, Împreună pentru Timișoara, solicitând membrilor acestui grup, dar și celor care au apreciat pagina sa de Facebook să confirme dacă sunt alături de el în acest război”. ”După ce citiți textul de mai jos, dați Like, dacă sunteți de partea mea, respectiv postați textul „Dislike” dacă nu sunteți sau textul „I don’t care” dacă nu vă interesează” a scris Robu, încă de la începutul postării.
În conferința de presă de ieri, edilul anunța că anumite grupuri de interese duc o campanie de alungare din Timișoara a investitorilor care le-ar putea face concurență, respectiv de boicotare a municipalității în politica sa de sprijinire a investițiilor în Timișoara. Totodată, primarul lansa un avertisment ferm acestor grupuri, să înceteze respectiva campanie.
”Ei bine, iată o primă reacție a unuia dintre aceste grupuri:
ASEARĂ, PE ANTENA 3, AM AVUT PARTE DE UN ATAC FURIBUND, FIIND ACUZAT CA AȘ DISTRUGE CLĂDIRILE ISTORICE ALE ORAȘULUI. IATĂ DESPRE CE ESTE VORBA, OAMENI BUNI:
Vis-a-vis de Primărie (da, tocmai acolo!), stă în paragina de ani de zile un teren și o clădire în care a funcționat cândva Liceul Izraelit și apoi Liceul de Arte Plastice, totul PROPRIETATE PRIVATĂ a Fundației Caritatea. Proprietarul dorește, în sfârșit, să-și valorifice proprietatea, obținând anularea statutului de zonă protejată, lucru pe care EU IL SALUT. Auzindu-se, însă, că acolo se va construi un super hotel, cu facilități pentru conferințe, SPA etc., un anumit grup, care are un hotel nu prea departe, a intrat în fibrilații. Deh, fără concurență e una -ești cel mai bun!-, cu concurență e alta! Și-atunci, a început „grija” pentru patrimoniul istoric. PARAGINA NU A DERANJAT PE NIMENI, ÎN SCHIMB PERSPECTIVA UNUI PAS ÎNAINTE AL TIMIȘOAREI, CREEAZĂ GROAZĂ, IATĂ!” a anunțat Robu.
Primarul Timișoarei, promite că nu se va lăsat clintit de pe poziția fermă pe care a luat-o și anunță că va înfrunta pe oricine, inclusiv trusturi media, ziariști și chiar instituții ale statului pentru bunul mers al Timișoarei. ”EU, NICOLAE ROBU, NU MĂ SPERII! EU, NICOLAE ROBU SUNT DISPUS SĂ ÎNFRUNT PE ORICINE -INCLUSIV TRUSTURI MEDIA, ZIARIȘTI AGENȚI DE INFLUENȚĂ, INSTITUȚII ALE STATULUI CORUPTE (EVIDENT: NU 100%, SLAVĂ DOMNULUI!) -PARCĂ ADUCE A MAFIA, NU VI SE PARE?!-, NIMENI NEPUTÂNDU-MĂ SANTAJA CU NIMIC, PENTRU CĂ TOATĂ VIAȚA AM FOST CORECT, CINSTIT ȘI AM RESPECTAT LEGEA! ȘI CA SĂ FIU ȘI MAI CLAR ȘI TOTODATĂ CONCIS: DACĂ IERI AM LANSAT UN AVERTISMENT, ASTĂZI LANSEZ O DECLARAȚIE DE RĂZBOI GRUPURILOR DE INTERESE NELEGITIME!” a scris Robu, pe Facebook, exact așa, cu litere de mari.