Robu susține că se vor găsi bani pentru construirea unui stadion nou la Timișoara. Vezi de unde!

- Advertisement -

Deși Titu Bojin a declarat ieri că nu este optimist cu privire la fondurile de construire a unui nou stadion, primarul Robu consideră că dacă nu se vor găsi bani la Guvern ori la Uniunea Europeană, există opțiunea investitorilor privați.

„Trebuie să căutăm surse de finanțare între investitorii privați, dacă nu primim bani de la Guvernul României ori prin fonduri europene. Primăria pune la dispoziție terenul, iar investitorul privat realizează construcția și primește dreptul de a administra arena astfel încât să își scoată banii în câțiva ani.”

Cât despre modernizarea vechiului stadion Dan Păltinișanu, lucrările vor fi doar de mică anvergură, iar arena va deservi orașul doar până la construirea noului stadion, a explicat primarul.

„Trebuie să stabilim în regim de urgență un sistem de încălzire ca să fim licențiați de federație. Această amenajare va fi făcută de către club. Atunci când depunem dosarul de licențiere trebuie să facem dovada ca este contractată execuția și că până în iulie se va încheia modernizarea. Sistemul de irigare nu se mai face pentru că înseamnă să răscolim tot gazonul, riscuri și costuri sunt prea mari. Arena are un drenaj excepțional. Este cel mai bun sistem din țară. Ceea ce e bună moștenire nu trebuie schimbat. Investiția va costa până în 100.000 de euro.”a conchis Robu.

Întrebat de jurnaliști de unde vor veni cei 100.000 de euro, Nicolae Robu a declarat că vor fi bani de la bugetul local dar a ținut să facă o precizare: „Odată ce intră banii la club, ei nu mai au culoare de proveniență.” 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie