Vocea Timișului vă informa, în exclusivitate, încă din 6 mai a.c., că medicul Mihai Ionac, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, s-a aflat, în 2019, în conflict de interese. Joi, 28 octombrie, a venit rândul Agenției Naționale de Integritate să confirme acest aspect, printr-un comunicat postat pe site-ul instituției.
Înainte de a vă prezenta ce conține comunicatul ANI, vă reamintim ce scriam noi în primăvară, în articolul “Măcel medical! La Spitalul Județean Timișoara se duc lupte grele pentru șefia (in)compatibilă a Secției Clinice de Chirurgie Vasculară”: “Interesant e că, la o lună înainte de redemiterea sa din funcția de șef de secție, Camera de Conturi Timiș l-a agățat pe prof. dr. Mihai Ionac, din nou, cu un posibil conflict de interese, așa cum rezultă din auditul financiar nr. 56403 din 23 octombrie 2020. Practic, o incompatibilitate între șefia de secție și calitatea de asociat, cu 50% din acțiuni, la SC AR Terra Health SRL.
Prof. dr. Mihai Ionac, în nota explicativă, susține că este nevinovat și că nu a încălcat legea, motivând că, în cadrul societății, nu are calitatea de administrator sau cenzor, ci doar cea de acționar. De cealaltă parte, auditorii Camerei de Conturi Timiș susțin că asociații sunt cei care exercită controlul societății și că asta scrie și în statutul SC AR Terra Health SRL, societatea care gestionează clinica privată a prof. dr. Mihai Ionac și a soției sale.
Altfel spus, chiar dacă medicul nu e nici administratorul și nici cenzorul societății, el face parte, în baza celor 50% din acțiunile pe care le deține în cadrul firmei, din Adunarea Generală a Acționarilor, entitate care este un organ de conducere al societății comerciale și care are controlul total asupra activității acesteia.
La toate acestea, se mai adaugă un contract de prestări servicii, pe o perioadă de un an de zile, încheiat între SC AR Terra Health SRL și SCJUT, la data de 25 ianuarie 2019 pentru <servicii de sterilizare>. Practic, o înțelegere comercială între un Mihai Ionac, acționar cu 50% într-o firmă privata și o entitate de stat unde același medic era, la data respectivă, atât șef de secție cât și președintele Consiliului de Administrație”.
Revenim la comunicatul ANI, aceasta a anunțat joi, 28 octombrie, că a constatat starea de incompatibilitate sau conflictul de interese de natură administrativă, în cazul a cinci persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice. Printre ele se află și chirurgul Mihai Ionac, depistat într-un conflict de interese administrative: “În exercitarea funcției de medic șef secție Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență <Pius Brînzeu> Timișoara, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține părți sociale împreună cu soția, a încheiat la data de 28 ianuarie 2019, un contract de prestări servicii cu spitalul în cadrul căruia IONAC MIHAI EDMOND exercită funcția de conducere.
Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 178, alin. (2), lit. a) și art. 185, alin. (15) din Legea nr. 95/2006”. Articolul 178, alineatul 2, litera a prevede: “Constituie conflict de interese deținerea de către manager persoană fizică, manager persoană juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părți sociale, acțiuni sau interese la societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori organizații nonguvernamentale care stabilesc relații cu caracter patrimonial cu spitalul la care persoana în cauză exercită funcția de manager; dispoziția de mai sus se aplică și în cazurile în care astfel de părți sociale, acțiuni sau interese sunt deținute de către soțul/soția, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză”.
Articolul 185, alineatul 15 stabilește astfel: „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…) Persoana (…) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
În același articol din 6 mai 2021, vă mai spuneam că “tânărul manager al Spitalului Județean, Raul Pătrașcu, în ciuda filiației liberale, la data de 23 noiembrie 2020, îl demite și el pe același prof. dr. Mihai Ionac din fruntea Secției Clinice de Chirurgie Vasculară, numind-o pe doamna dr. Andreea Rață, motivând chestiuni de micro-management la nivel de entitate sanitară”.
Așadar, debarcarea lui Mihai Ionac de la conducerea Clinicii de Chirurgie Vasculară a avut loc cu un an înainte să constate ANI conflictul de interese, astfel că decizia agenției va produce efecte pentru viitor. Evident, doctorul Ionac va da în judecată Agenția Națională de Integritate, astfel că verdictul definitiv va fi dat de instanță, însă, dacă raportul ANI va rămâne în picioare, patronul clinicii ArTerra Health va fi obligat să-și pună pe hold visul de a reveni la șefia secției de la spitalul de stat.
Isi va pune pe hold nu doar visul de a reveni seful sectiei, ci si pe acela de a redeveni managerul unitatii spialicesti in amintirea anilor sai de glorie caracterizati de actiunile ilegale pentru care a fost necesara interventia vestitului procuror papici. Interventie in sensul imacularii acestui trist personaj de butaforie.