Şantierul de pe Popa Şapcă ar putea fi ÎNCHIS. Plângere din partea Muzeului Banatului la IPJ Timiş.

- Advertisement -

Veşti extrem de proaste pentru şoferii din Timişoara. Traficul din zona Popa Şapcă ar putea fi blocat vreme de mai multe luni. Deja zona a fost închisă traficului rutier pentru patru luni de zile, însă, urmare a plângerii depuse de un angajat al Muzeului Banatului la IPJ Timiş este posibil ca întreg şantierul să fie închis şi astfel lucrările să fie întârziate. Reprezentantul muzeului este nemulţumit de modul în care a fost încheiată cercetarea arheologică.

„Nu mai ştiu ce să fac şi cred că va trebui să fac sesizare la Procuratură, nu ştiu la cine să fac efectiv, pentru că toate proiectele Timişoarei sunt supuse la boicot, fie de nişte psihopaţi – că avem câţiva în oraş, fie de nişte oameni de o habotnicie în rău ieşită din comun, fie unii nu ştiu cum să îi numesc – pioni politici fac mereu reclamaţii. Nu putem să facem nicio lucrare. Suntem blocaţi peste tot. Astăzi s-a cerut să oprim toate lucrările pe Popa Şapcă. Păi, când se descoperă o cărămidă, noi oprim lucrările în zona respectivă ca să se poată face cercetare arheologică, dar cum îşi permite cineva să vină să ne interzică să facem lucrări pe tot şantierul ăsta mult mai mare când probabil interesul arheologic este pe o arie mult mai restrânsă. Evident că firma care execută lucrarea răspunde dacă cumva mai execută lucrări în zona în care mai sunt descoperiri, dar când orice om vede că nu e absolut nimic şi doar într-o porţiune restrânsă sunt suspiciuni că există lucruri cu valoare istorică cum îţi poate cineva pretinde să închizi tot şantierul ăsta deosebit de vast. Asta e bătaie de joc la adresa oraşului, este bătaie de joc la adresa timişorenilor care au de suportat toate consecinţele faptului că străzi atât de importante ale oraşului sunt închise şi noi m-am consultat cu colegii şi vom junge să facem plângeri penale pentru sabotaj. Absolut nicio lucrare nu o putem face în condiţii normale”, a declarat Nicolae Robu, astăzi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie