Şi-a „parcat” bolidul într-un pom şi a fugit de la locul accidentului

- Advertisement -

Accident luni seara în jurul orei 22:00, pe strada Gării din Timişoara, unde trei tineri aflaţi într-un Volvo S40, s-au proptit cu maşina în pom şi au luat-o la sănătoasa.

Din discuţia purtată cu un martor care a văzut accidentul, acesta ne-a povestit că autoturismul Volvo, l-a depăşit pe strada Gheorghe Bariţiu, iar când a ajuns la intersecţia cu strada Gării, a pierdut controlul volanului şi s-a proptit în copacul de pe marginea drumului. În autoturism se aflau trei tineri care după impact au pornit luminile de avarii, au încuiat uşile şi au luat-o la fugă.

Pompierii sosiţi de urgenţă la faţa locului, au spart geamurile maşinii crezând că în interior a izbucnit un incediu, dar s-a dovedit a fi o alarmă falsă, de fapt „fumul” din interior nu era altceva decât praful de la airbaguri. După ce s-au asigurat că nu poate izbucni un incendiu, pompierii şi-au făcut documentele necesare de intervenţie la faţa locului şi au plecat. Poliţiştii sosiţi şi ei la locul accidentului, au început o anchetă pentru a afla cine este proprietarul autoturismului, cine a condus şi care au fost motivele pentru care acesta a fugit de la locul impactului.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=SFRORuA5Mfo&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, protagonistul unui accident rutier, sub influența alcoolului

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, actualmente patron al...

Mort de beat la volan, a provocat un accident pe strada Iosif Vulcan din Timisoara

Accident de circulație, luni după-masă, pe strada Iosif Vulcan...

Doua persoane la spital in urma unui accident rutier la Timisoara

Accident de circulație, luni dimineață, la intersecția Căii Stan...