Bilanțul SDM pe anul 2015 a scos la iveală faptul că pe parcursul unui an întreg au fost realizate doar 66 de locuri de parcare. În mod surprinzător, acestea sunt localizate pe strada Căpitan Damșescu, unde se află și halele fraților Cristescu.
Potrivit bilanțului SDM pe anul 2015, încasările s-au ridicat la 6 milioane de lei. Potrivit contractului pe care societatea îl are cu Consiliul Local Timișoara, jumătate din profit ar trebui investit în locuri de parcare, spune consilierul local PSD Alfred Simonis.
„1,7 milioane de euro au fost veniturile SDM. Știți că SDM sau ADP, investiția nu este foarte mare. Dacă nu se construiesc locuri de parcare, nu sunt cheltuieli foarte mari. Din analizele pe care le fac specialiștii, câteva sute de mii de euro ar trebui să fie profitul societății din parcări pentru că nu se investește în parcări. Contractul de concesiune spune că jumătate din profitul societății ar trebui investit în locuri de parcare. Dacă împărțim la cele 66 de locuri de parcare câteva sute de euro ieșim cu multe mii de euro pe locul de parcare, ceea ce cred sau sper că nu s-a întâmplat. Ceea ce înseamnă că banii s-au deturnat de la sensul lor inițial și anume construcția locurilor de parcare, conform contractului de concesiune pe care consiliul local l-a votat și pe care SDM era obligat să-l respecte. Nerespectarea sa poate duce la anularea contractului de concesiune. Banii s-au dus la SDM, probabil, pentru că altă explicație nu e. După aia iar vine domnul Robu și minte, spunând că a salvat SDM-ul de la faliment. Păi cum l-a salvat? O dată a făcut o majorare de capital de 5 milioane în 2013, prin consiliul local și au fuzionat cele două societăți. Una pe pierdere, alta pe profit. Păi dacă profitul ADP-ului merge la SDM, degeaba salvăm SDM-ul, dacă nu se mai construiesc locuri de parcare. Cu ce preț se salvează SDM-ul?”, a explicat social-democratul.
Potrivit aceluiași raport, pe strada Căpitan Damșescu au fost amenajate 66 de locuri de parcare în valoare de 172.325 de lei. Chiar și această sumă ridică semne de întrebare, în condițiile în care „amenajarea” de locuri de parcare înseamnă, de cele mai multe ori, trasarea acestora cu vopsea, pe asfalt.
O altă întrebare pe care a ridicat-o consilierul local este legată de modalitatea în care a fost selectată această locație pentru amenajarea celor 66 de locuri de parcare. Pe respectiva stradă, pe lângă locuințe, se află și halele fraților Cristescu, cu care primarul și-a reluat legătura după ce „omul Cristeștilor”, Traian Stoia, a votat bugetul Timișoarei, dându-și votul edilului, ce l-a costat atât calitatea de membru PSD, cât și funcția de viceprimar.
„Ați verificat dumneavoastră unde sunt cele 66 de locuri de parcare construite? Apropo de grupuri de interese și de relații între diferiți oameni de afaceri și politicieni? Vă dau adresa: Căpitan Damșescu. De ce singurele 66 de locuri construite de SDM în Timișoara au fost acolo? Numai Ogică mințea atât de ușor la televizor, cu așa nonșalanță cu cât minte Robu. Rar mi-a fost dat să văd în viața asta un om care să mintă cu ușurință mai tare ca acest primar”, a mai spus Alfred Simonis.
[responsive_youtube