Edilul-șef al Timișoarei, Nicolae Robu, este pe punctul de a-și vedea visul cu ochii, la o scară mult mai mică. Dacă una dintre promisiunile sale electorale era celebra fântână arteziană cu tot cu jocuri de lumini și muzică, ce urmează, conform spuselor sale, să fie construită pe Bega, acesta este pe punctul de a inaugura o astfel de fântână mult mai mică și mai puțin ”complexă”, la intrarea Școlii Generale nr. 30, chiar în Piațeta din cartierul Soarelui, acolo unde primarul locuiește.
Ținând cont de cartierul în care aceasta se construiește, ce formă putea avea fântâna, dacă nu una de soare? Fântâna ornamentală scoate circa 100.000 de euro din bugetul local. Grozăvia va avea formă de soare cu opt raze și va avea nouă bazine subterane. Jeturile de apă ale fântânii vor fi controlate individual prin ”dynamic show controller”, cum se va întâmpla și cu iluminatul acesteia.
Până la momentul inaugurării a mai rămas foarte puțin timp. Așa cum se vede din imagini, montarea acesteia este aproape finalizată, fiind o chestiune de câteva zile până la momentul la care aceasta va fi pusă în funcțiune.