Doi soţi, aflaţi într-un autoturism, au avut o discuţie aprinsă în timp ce se deplasau prin Piteşti. Bărbatul, care se afla la volan, extrem de nervos pe faptul că gura nevestei nu mai tace, a smucit brusc volanul şi a intrat cu maşina într-un stâlp de pe marginea drumului, foarte aproape de un parc unde se jucau copii, potrivit România TV.
„Au intrat direct în stâlp. Nu erau maşini nici în dreapta, nici în stânga. Nu aveau viteză mare, dar eu cred totuşi că nervos fiind, şoferul a rămas cu piciorul pe acceleraţie şi a intrat din viteza aia direct în stâlp”, a declarat unul dintre martori.
Maşina a fost distrusă în mare parte, iar culmea este că tocmai şoferul a fost cel rănit, un echipaj SMURD care a sosit la faţa locului acordându-i îngrijiri medicale bărbatului. „Pe fondul vitezei excesive, conducătorul autoturismului a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un stâlp. Nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Simona Bălănescu.