Societatea Timișoara, ”indignată și mâhnită” față de poziția Senatului în cazul Varujan Vosganian

- Advertisement -

Așa cum era de așteptat, Societatea Timișoara a luat atitudine după ce Senatul României a făcut ”zid” în fața cererii DIICOT de încuviințare a începerii urmăririi penale față de senatorul Varujan Vosganian (PNL). Asemeni președintelui României, Klaus Iohannis, timișorenii susțin că senatorii nu au înțeles mesajul transmis de români la alegerile din luna noiembrie 2014.

Astfel, Societatea Timișoara a anunțat că: ”O asemenea opțiune majoritară a membrilor Senatului indică o dată în plus disprețul unei părți semnificative a clasei politice față de primatul legii și atestă incapacitatea parlamentarilor care au susținut o astfel de decizie de a înțelege sensul votului din noiembrie 2014, care pleda pentru o restaurare drastică a moravurilor instituționale pe scena publică românească. Susținem și cu această ocazie urgența unei reașezări radicale a modului de a face politică la români, întemeiată pe exersarea onestă a valorilor democrației liberale și pe respectarea contractului social cu electoratul, fără de care spațiul public românesc nu va putea părăsi moștenirea patologică a ”democrației originale” instaurate imediat după 1989 de către puterea politică de atunci” se arată într-un document transmis redacției noastre de către Societatea Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Distinctie prezidentiala pentru Teatrul National din Timisoara

Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara a primit o...

Presedintele Romaniei: Nu renuntati la vot din cauza unui guvern incompetent!

Președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj prin...

Premiile Societății Timișoara: Augustin Lazar primeste ”Speranta”, Tudorel Toader ia ”Secera si Ciocanul”

Biblioteca Centrală Universitară ”Eugen Todoran” va găzdui, vineri, decernarea...

Procurorii DIICOT isi inceteaza activitatea si se alatura protestelor

Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcției de Investigare...