După ce primarul Timişoarei anunţa încă de acum câteva zile „surprizele” ce i le pregăteşte PSD în plan local, dar şi faptul că „Voi face acum o nouă dezvăluire: artizanii acestei noi majorităţi sunt: Titu Bojin, Sorin Grindeanu, fostul primar Gheorghe Ciuhandu (da, aţi citit bine!!!), probabil speriat de PSD pentru neregulile comise cât a fost primar şi -cine alţii dacă nu ei?- celebrii fraţi Cristescu, neîmpăcaţi că n-au nicio putere asupra Primăriei Timişoarei cu mine ca Primar”, replicile devin tot mai acide, iar social-democraţii răspund cu aceeaşi monedă, prin vocea deputatului Sorin Grindeanu, care face, şi el la rându-i, unele declaraţii cel puţin interesante.
„Nu putem asista pasiv la încălcarea grosolană de către PNL a tuturor angajamentelor pe care, ca şi USL, le-am luat în faţa timişorenilor în campania electorală din 2012. Urmând linia autodistructivă a domnului Antonescu, primarul încă în exerciţiu, Nicolae Robu, vrea să dea administraţia locală pe mâna PDL, adică exact partidul împotriva căruia timişorenii au votat masiv şi în 2012, dar şi acum, în 2014. Şi, dacă tot a venit vorba despre PDL, mai trebuie spus că domnul Nicolae Robu face alianţă cu democrat-liberalii din Timiş, ai căror conducători fac trasee la DNA, instituţie cu care ne ameninţa pe noi în urmă cu câteva zile.
Într-un acces de disperare, Nicolae Robu a trimis din Asia, unde se află de 10 zile la relaxare, că va retrage atribuţiile viceprimarilor neagreaţi de dânsul, fără să realizeze, de fapt, că o astfel de acţiune poate fi catalogată uşor drept şantaj. Aceste ieşiri ale primarului Timişoarei nu ne impresionează şi tocmai de aceea am gândit o soluţie pentru deblocarea oraşului printr-o alianţă politică alături de PNŢCD şi PPDD. Domnul Robu nu a făcut decât să blocheze oraşul, să-şi angajeze clienţi politici în primărie şi să favorizeze firmele de casă al PNL. O spun răspicat şi cu multă responsabilitate că PSD doreşte încetarea scandalului politic generat de Nicolae Robu şi apropiaţii lui, principala noastră prioritate rămânând buna administrare a oraşului. Este momentul ca politica să ia o pauză şi să ne apucăm cu toţii de treabă” se arată într-un comunicat semnat de Sorin Grindeanu, preşedintele PSD Timişoara.