Conducerile spitalelor se plâng frecvent de lipsa banilor. Fie că este vorba despre lucrări de reabilitare sau de modernizare a laboratoarelor și echipamentelor vechi de zeci de ani, fie că se pune problema de extinderea acestora, toate unitățile spitalicești sunt dependente de finanțarea pe care o primesc fie de la Consiliul Județean, fie de la Primărie, în funcție de instituția de care aparțin instituțiile medicale.
Unul dintre cele mai slab finanțate unități spitalicești pare a fi Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din capitala Banatului, acolo unde nu s-au mai făcut investiții serioase nici la nivelul clădirii, care arată dezastruos, atât la exterior cât și la interior. Aici banii au început să vină, încet-încet, odată cu instalarea actualei administrații publice locale, așa cum însuși primarul Nicolae Robu ”se laudă”. ”Și Spitalul Victor Babeș, ca atâtea alte unități publice din Timișoara, nu a beneficiat de finanțare ani la rând. S-a ajuns într-o stare foarte precară. Presupun că doamna manager al spitalului v-a spus ce fonduri importante a alocat administrația Robu pentru Spitalul Victor Babeș și ce lucrări avem în desfășurare și acum. Numai că nu se pot schimba lucrurile peste noapte. E groaznic acolo” spune edilul-șef de pe Bega.
Robu nu este la curent cu lucrările din ”teren”, însă sprijină financiar instituția, atunci câ aceasta solicită finanțare, urmând ca acolo să se defășoare lucrări mai ample în viitorul apropiat, al căror rezultate vor fi vizibile abia pe finalul anului viitor. ”Nu știu detalii despre lucrări. Ei au cerut lucrări la acoperiș, la clădire, iar noi le-am aprobat. Sunt lucrări în derulare și la interior și la exterior. Nu se pot face lucrări, altceva decât în regim de urgență, fără un orizont de timp destul de lung, în care trebuie elaborat studiul de fezabilitate, proiectul tehnic cu detalii de execuție și apoi licitația. Toate acestea iau timp. În momentul în care s-au cerut fondurile, am fost de acord imediat și am declanșat procedurile, dar rezultatele se vor vedea cel mai probabil în al doua jumătate a lui 2015” explică primarul Timișoarei.
Urmărind înregistrarea de mai jos puteți afla ce spune Nicolae Robu și despre stadiul lucrărilor la noul corp de clădire al Spitalului de Copii ”Luis Țurcanu” din Timișoara.
[responsive_youtube