Sute de mașini ABANDONATE pe străzile din Timișoara. De ce au fost ridicate doar 21 de ”epave” FOTO

- Advertisement -

Situația autovehiculelor abandonate de pe raza municipiului Timișoara este monitorizată constant de Poliția Locală, prin Serviciul Circulație Rutieră, care a înregistrat, de la începutul anului și până în prezent un număr de 237 sesizări referitoare la 348 de autovehicule posibil abandonate. 121 de sesizări au venit din partea cetățenilor, iar alte 116 situații au fost constatate chiar de către polițiștii locali în teren, în cadrul patrulărilor zilnice.

Din totalul de 237 de sesizări, un număr de 199 privind situația a 300 de autovehicule au fost soluționate, iar 48 sunt în lucru în termenul de somație. Din totalul sesizărilor soluționate, un număr de 181 autovehicule au fost ridicate de proprietari în urma demersurilor efectuate de polițiștii locali în teren. Un număr destul de mare de mașini, 98 mai exact, ”nu se încadrează la Legea 421/2002 care prevede că un autovehicul este considerat abandonat sau fără stăpân în cazul în care există indicii clare că acesta nu este folosit de cel puțin un an” ne-a informat Poliția Locală Timișoara. Instituția precizează și faptul că 21 de autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public de către Societatea Drumuri Municipale SA.

De asemenea, au fost aplicate și un număr de 13 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 13.000 de lei conform aceluiași act normativ și s-au emis un număr de 52 de dispoziții de declarare a abandonului sau de trecere a autovehiculelor în proprietatea unității administrativ-teritoriale.

”La Poliția Locală se primesc aproape zilnic astfel de sesizări atât telefonic, cât și prin email, care sunt verificate fiecare în parte de către polițiștii locali. Trebuie menționat însă și faptul că procedura pentru ridicarea vehiculelor abandonate sau fără stăpân de pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale se bazează pe o metodologie care implică întocmirea a numeroase documente şi respectarea termenelor pentru ducerea lor la îndeplinire, motiv pentru care acestea pot dura până la câteva luni de zile” mai precizează instituția, prin intermediul unui comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie