Tânăr de 18 ani din Jimbolia, prins de poliţişti după ce şi-a ticsit casa cu petarde FOTO/VIDEO

- Advertisement -

Marţi, 17 decembrie 2013, în baza informaţiilor deţinute şi autorizaţiei de percheziţie emisă de Judecătoria Timişoara, poliţiştii oraşului Jimbolia au efectuat o percheziţie la domiciliul unui tânăr suspectat de efectuarea de operaţiuni ilegale cu articole pirotehnice.

Activitatea face parte din acţiunea desfăşurată la nivel naţional de Poliţia Română, „Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014.

Astfel, la domiciliul lui I. Dario, de 18 ani, din Jimbolia, poliţiştii au identificat mai multe articole pirotehnice deţinute ilegal. În urma inventarierii s-a stabilit că suspectul deţinea în vederea comercializării aproape 47.000 de articole pirotehnice (petarde, baterii de artificii) din categoriile I, II şi III.

Tânărul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „efectuarea fără drept de operaţiunii cu articole pirotehnice”, conform Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive, iar întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii timişeni atrag atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise. Prin acţiunea „Foc de artificii”, Poliţia Română urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2013/2014.

Se desfăşoară atât controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi activităţi specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.

Din datele statistice deţinute de Poliţia Română a rezultat că, în anul 2005, când articolele pirotehnice din clasa a II – a se comercializau „la liber” către publicul larg, în perioada sărbătorilor de iarnă, la nivel naţional, au fost înregistrate peste 350 de răniri şi un deces cauzate de folosirea necorespunzătoare a acestor articole pirotehnice.

După apariţia, în anul 2006, a restricţionării vânzării către publicul larg a acestei categorii de articole pirotehnice, în perioada similară, au fost înregistrate, în medie, 25 de răniri anual, fără să fie înregistrate decese.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=aX3KRI4jkus&feature=youtu.be]

În conformitate cu prevederile Legii nr.126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice de divertisment se clasifică în următoarele categorii:
a) categoria 1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;
b) categoria 2, 3 şi 4 – articole pirotehnice de divertisment destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni;

Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite, Poliţia Română atrage atenţia asupra periculozităţii folosirii materialelor pirotehnice interzise.

Reţineţi: În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici de tipul artificiilor (de exemplu: Steluţe; Lumânări scânteietoare; Jerbe cu scântei; Minifacle; Minisori; Inele de foc; Sateliţi etc.).

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Mai trebuie menţionat faptul că, articolele pirotehnice din categoriile 1 şi P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie