Duminică, în jurul prânzului, cetățeanul român cu domiciliul în Germania, Jurj Flavius, în vârstă de 34 de ani, membru al Clanului țigănesc Cârpaci, se pregătea de mers la nuntă. Odată ieșit cu mașina în trafic, pentru ultimele pregătiri înainte de marele eveniment la care avea să participe, acesta a fost oprit de un echipaj al Poliției Rutiere, pe Calea Lugojului.
Odată tras pe dreapta, șoferul bolidului de sute de mii de euro a prezentat polițiștilor documente din care reieșea faptul că numerele de înmatriculare ale mașinii erau false, însă acest fapt nu l-a descurajat să scoată mașina în trafic, bazându-se, cel mai probabil, pe faptul că el are cetățenie germană, iar numerele false ale bolidului provin tot din Germania.
Cetățeanul cu domiciliul stabil în Germania a fost condus la sediul Poliției Rutiere, acolo unde i s-a întocmit dosar penal pentru punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, totodată polițiștii verificând și starea mașinii, un Lamborghini Murcielago, care nu figurează ca fiind furat.
În plus, oamenii legii îl pot acuza pe Jurj pentru fals și uz de fals deoarece, din primele cercetări, carnețelul de handler, de asemenea provenit din Germania, pare a fi fals.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=UTO4-sgnTRw&feature=youtu.be]
ASA SAU INBOGATIT FURIND MASINI DE LUX SI VINDUTE IN ALTA TARA SI PINA ACUM NIMENI NU I-A INTREBAT NIMIC.DAR CUM A INTRAT PRIN VAMA,DOVADA CA INCA TIGANI MAI LUCREAZA CU VAMESI,CIND DUC FETE LA PRODUS NIMENI NU I-I INTREABA NIMIC
Tiganii ar trebui controlati acasă fiindca sut putini cei care fac ceva legal. Daca asteapta politia sa iasa cate unul pe strada va dura mii de ani sai prinda pe toti.