„Fly România este o societate cu capital privat în care nici eu, nici o societate din grup nu este acţionar. Ea este proprietatea lui Cătălin Buţu, fost CEO la Ten, care ne-a adus mari prejudicii atât materiale, cât şi de imagine prin asocierea cu noi. Ten Airways, în dorinţa de a avea asigurată activitatea întregul an a încheiat un contract de prestări servicii cu Fly România, pentru a pune la dispoziţia aceste companii aeronave şi personal specializat pentru efectuarea de zboruri la comanda Fly România, care avea întreaga activitate comercială în propria responsabilitate. Văzând însă că lucrurile încep să ia o turnură nefavorabilă atât pentru noi, cât şi pentru clienţi, am dispus un control în urma căruia au rezultat deficienîe manageriale grave, urmate de pierderi financiare. Din relaţia pe care Buţu şi-a creat-o cu propria lui companie, Fly România, a rezultat un important debit al Fly către Ten, cifrat la 400.000 de euro”, a declarat pentru Mediafax Ovidiu Tender.
Afaceristul timișrean aruncă pisica moartă în curtea colaboratorului său și scapă de orice acuzație. Tnder anunță că ideea companiei Fly România a aparţinut exclusiv lui Buţu, iar firma care a operat zborurile acestei companii era o firmă înfiinţată de mama acestuia. „Singurul acţionar în companie este Cătălin Buţu. S-a pus problema să devenim acţionari dacă lucrurile merg bine. La un moment dat, după o lună două, ne-am trezit că avem de încasat de la Fly România foarte mulţi bani. Atunci lucrurile au început să se schimbe. Am pus întrebări de ce nu achită aceste sume. I-am recomandat să-şi dea demisia de la compania mea, pentru că nu pot să fiu de acord să-şi creeze o căpuşă pe lângă Ten Airways. A plecat cu tot cu frma care opera Fly România, care nu mai are sediul la noi”, a explicat Ovidiu Tender, unul dintre cei mai bogați români.
Potrivit datelor disponibile la Registrul Comerţului, compania Necessair Consulting SRL, care operează zborurile Fly România, este deţinută intergral de Cătălin Adrian Buţu.
În urmă cu o lună şi jumătate au apărut primele probleme pentru clienţii care au cumpărat bilete şi au făcut rezervări prin intermediul Fly România, când au început să fie amânate sau chiar anulate mai multe curse către Tulcea, Timişoara sau Bergamo.
Fly România a anunţat marţi că anularea zborurilor din ultima perioadă a fost cauzată de motive operaţionale, procesatorul blocând plăţile fără preaviz, iar pasagerii afectaţi au fost rerutaţi şi primesc banii înapoi. „Fly România îşi cere scuze tuturor pasagerilor care au achiziţionat bilete pentru neplăcerile aduse prin modificarea, respectiv anularea zborurilor din ultima perioadă. Compania precizează totodată că toate aceste modificări au fost cauzate de motive operaţionale, independente de voinţa companiei şi în ciuda eforturilor depuse în mod susţinut. Motivul anulării curselor este de ordin operaţional, procesatorul de plăţi a blocat plăţile către Fly România, fără preaviz, motivând o evaluare de risc nejustificată bazată pe gradul de încărcare a curselor. Lipsa fondurilor a dus la imposibilitatea operării curselor, generând o scădere imediată a încrederii pasagerilor şi respectiv a încetării vânzărilor”, se arată într-un comunicat al operatorului aerian.
Subdimensionarea bugetului de marketing şi o campanie agresivă a concurenţei au contribuit la scăderea vânzărilor. „Toţi pasagerii afectaţi de anularea curselor sub termenul legal de 14 zile au fost rerutaţi pe zborurile Fly România disponibile sau pe zboruri operate de alte companii şi/sau au primit banii înapoi pentru biletele achiziţionate, conform reglementărilor europene în vigoare”, mai spune comunicatul.
Procesul de rambursare a contravalorii biletelor pentru zborurile neefectuate este în desfăşurare şi toţi pasagerii îşi vor primi banii înapoi pe măsură ce procesatorul de plăţi online ii va elibera, după verificarea prealabilă a datelor bancare ale cardurilor folosite. Operatorul aerian precizează că întârzierile în rambursare se datorează procedurilor diferite ale procesatorului care auditează lunar încasările, asta după ce o bună parte dintre clienții ”țepuiți” au rămas pe aeroporturi și nu și-au primit banii plătiți pe bilete.
Numărul pasagerilor care au achiziţionat bilete Fly România este de aproximativ 9.400, iar numărul celor transportaţi este de 1.290. Aproximativ 3.500 de pasageri au fost rerutaţi pe alte companii şi alţi 3.500 urmează să fie rambursaţi. Numărul pasagerilor Fly Romania rambursaţi total sau parţial este de 1.110, scrie Mediafax.
Foto: rnews.ro