Finalul săptămânii trecute, atunci când a avut loc evenimentul automobilistic a fost un weekend plin de entuziasm, emoţii, evenimente mai mult sau mai puţin plăcute spun cei doi piloți. ”Ne bucură foarte mult faptul că am fost prezenţi la această etapă şi că am dus steagul României la Luxemburg. A fost o atmosferă foarte prietenoasă, organizatorii au fost extraordinari şi ne-am făcut prieteni din multe alte ţări. A fost o experienţă unică! Pentru că suntem mândri că suntem timişoreni, am dus blazonul oraşului Timişoara la Luxemburg pentru promovarea imaginii oraşului şi pentru că ne dorim foarte mult ca în anul 2021, Timişoara să fie numită capitală europeană a culturii, considerând că acesta este un prim pas în realizarea acestui lucru. Administraţia locală, prin consilierul local Grigore Grigoroiu, şi-a arătat suportul şi am început chiar discuţiile pentru organizarea unei etape de raliuri la nivel european, în Timişoara, în viitorul apropiat” a declarat Raul Szene.
Colegul său de club, Sorin Botez, l-a completat: ”La sfârşit de sezon competiţional dorim să mulţumim celor fără de care prezenţa noastră pe coastă anul acesta nu ar fi fost posibilă şi anume Kremsmueller România, partener principal, Kremsmueller Group, DaSierra Consult, ACS BSSR Automotosport, Automobil Club Roman, echipei tehnice BSSR Garage dar şi tuturor celor care au fost lângă noi şi ne-au susţinut moral, prin prezenta la etape, avându-I ca invitaţi sau pur şi simplu în fata calculatorului urmărind rezultatele etapelor!”.
Având în vedere demersul lor, de a promova Timișoara în perspectiva câștigării titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021, ne permite să le urăm celor doi, dar și altor piloți care vor face acest gest, mult succes!