Scene greu de imaginat, la Sânmihaiu Român, joi noaptea. Echipajele de intervenție au fost solicitate după ce un bărbat și-a înjunghiat soția, a dat foc la casă și s-a sinucis.
Vecinii bărbatului au fost cei care au alertat polițiștii. Aceștia au declarat că s-au trezit la ușă cu soția vecinului, plină de sânge, care le-a cerut ajutorul. Victima le-a povestit că s-a întors recent în țară, după ce a lucrat o perioadă în Germania. Femeia de 58 de ani se certa frecvent cu soțul în vârstă de 63 de ani, care ar fi fost gelos. Joi noaptea, cearta a degenerat, iar bărbatul și-a înjunghiat soția cu un cuțit în gât și stomac. Acesta și-a pregătit și hainele de înmormântare, în mașina pe care o avea parcată în fața casei, iar apoi a dat foc locuinței și s-a sinucis, cu ajutorul unui cuțit.
La locul incendiului au ajuns de urgență echipaje de poliție, pompieri și ambulanță. Medicii de pe ambulanță au preluat femeia și au transportat-o la spital în stare de șoc. Echipajele ISU Banat au lichidat incendiul, în urma căruia au găsit trupul bărbatului carbonizat.