Tramvaiele reabilitate nu mai vin în 2014! Vezi când vor fi gata primele două și în ce condiții continuă reabilitarea celorlalte VIDEO

- Advertisement -

Două dintre tramvaiele existente în parcul Regiei Autonome de Transport Timișoara (RATT) au fost trimise pentru reabilitare și modernizare, unul la fabrica Astra Vagoane Arad și unul la Electroputere VFU Pașcani. Cele două companii s-au asociat și au decis să împartă pe jumătate ”lucrarea” licitată de Primăria Timișoara, promițând că cel târziu până în luna decembrie 2014, orașul de pe Bega să poată beneficia de primele două tramvaie moderne, recondiționate, în care pasagerii să nu mai înghețe de frig sau vara să se sufoce de căldură.

Din nefericire, termenul înaintat de câștigătorul licitației nu va fi respectat, fapt dezvăluit marți de primarul Nicolae Robu. ”În luna decembrie au promis, firmele care au câștigat licitația, că vor finaliza primele două tramvaie aflate în reabilitare. Nu sunt șanse să se țină de cuvânt. Eu am văzut stadiul în care sunt lucrările, cele două tramvaie nu vor fi gata până la sfârșitul acestui an. Sper să fie gata la începutul anului viitor cât mai grabnic și, în primul rând, sper să iasă așa cum s-au angajat prin contract, prin licitație, că le vor face ca noi” a explicat edilul-șef al Timișoarei.

Așa cum a promis, primarul nu are de gând să trimită și alte tramvaie pentru reabilitare, până când cele două care sunt acum în timpul acestui proces nu vor fi finalizate și ”testate” de timișoreni. Nicolae Robu susține că doar dacă timișorenii vor fi mulțumiți, proiectul de modernizare va continua. ”La anul vom trimite altele la reabilitatat, dar nu vă pot spune acum câte. Avem un contract-cadru care prevede că vom comanda în continuare reabilitări în funcție de gradul de satisfacție după experiența prealabilă” mai specifică penelistul.

Din înregistrarea video de mai jos puteți afla câte vizite face directorul RATT la fabrica din Arad, acolo unde se găsește unul dintre tramvaie la reabilitare, dar și la ce exact se lucrează foarte mult, pentru ca totul să fie ”ca nou” la momentul repunerii acestui tramvai pe șinele din Timișoara.

[responsive_youtube

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie