Trotuarele de pe strada Șt. O. Iosif, o bătaie de joc la adresa pietonilor. Iluminatul, la fel! FOTO

- Advertisement -

Știm cu toții că unele (multe) străzi din Timișoara necesită reparații, asemeni trotuarelor aferente, însă pe unele dintre acestea poți, fără nicio urmă de îndoială, să-ți rupi picioarele cu atât mai mult cu cât e binecunoscut subiectul iluminatului public parțial ”lipsă”, pe timp de noapte, în urbea de pe Bega.

Astăzi vă prezentăm strada Ștefan Octavian Iosif, o stradă care face parte din ”șoseaua de centură”, sau altfel spus care preia traficul greu care vine dinspre Calea Lugojului și ”caută” Calea Buziașului sau Calea Șagului. De ce vă spun de traficul greu? Pentru a vă face o părere despre pericolul pe care-l presupune deplasarea pietonilor pe carosabil. De ce pe carosabil? Pentru că așa ne ”obligă” autoritățile!

Trotuarele de pe ambele părți ale străzii Șt. O. Iosif, prezintă ”bube”, pe alocuri foarte mari. Cele mai mari se găsesc aproape de intersecția străzii amintite cu strada Lunei, acolo unde, pe trotuarul de pe partea stângă de deplasare înspre strada Ștefan cel Mare (aflată în reabilitare), există o porțiune de câțiva zeci de metri pe care nu prea ai cum să calci, dacă a plouat sau nins în ultima perioadă. Această porțiune de trotuar nu există practic. Acolo, din varii motive, nu există nici asfalt, nici măcar beton, cum se găsește pe trotuarul opus. În urmă cu circa doi ani, sătui să tot treacă prin noroi, oamenii și-au adus o remorcă cu pietriș, pe care era de asemenea dificil de mers, dar măcar se putea deplasa. Acum, pietrișul a intrat în pământ și dacă încă este ”acceptabil” ca într-un oraș de cinci stele să te deplasezi pe un ”trotuar” din pietriș când nu plouă foarte mult, atunci când precipitațiile devin abundente, toți trecătorii sunt obliați să ocolească pe carosabil, printre TIR-uri, autobuze, camioane și mașini. Dacă precipitațiile sunt abundente, toți, dar absolut toți pietonii sunt nevoiți să ocolească, pe carosabil, printre mașini!

Nu e o soluție nici să traversezi, cel puțin nu e una viabilă pe timp de noapte. Pe latura cealaltă a străzii Ștefan Octavian Iosif, avem de-a face cu un trotuar care are, exact pe mijloc, o gură de canal. Dar nu orice fel de gură de canal… ci una amplasată cu circa 20-25 de centimetri sub nivelul trotuarului. Cu alte cuvinte, locul ideal unde-ți poți rupe, sau ”doar” luxa picioarele.

De ce sunt atât de ”optimist”? Pentru că pe aceeași stradă, de când a demarat șantierul de pe strada Ștefan cel Mare, cel puțin pe latura dreaptă (adică acolo unde se găsește prea-frumoasa gură de canal) nu funcționează iluminatul public, iar dacă locuitorii zonei au devenit cunoscători într-ale probelemelor străzii lor, cei care doar tranzitează strada Ștefan Octavian Iosif pot deveni ”victime” sigure ale acestor locuri (ne)demne de Timișoara.

Restul ”capcanelor” de pe strada Șt. O. Iosif le puteți constata din imaginile de mai jos și sunt convins că am prezentat doar una dintre marile probleme ale pietonilor care folosesc trotuarele din Timișoara…

De menționat ar mai fi faptul că situația se prezintă astfel de cel puțin 11 ani!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

AMENZI pentru soferii care murdaresc cu noroi strazile din Timisoara

Mai mulți conducători auto au fost sancționați cu amenzi...

VIDEO Cum ”dovedesc” soferii din Timisoara ca Robu are dreptate, privind praful din oras

Zilele trecute primarul Timișoarei, Nicolae Robu, declara că principala...

”Luna si bec” pe trotuarele de langa Piata Flavia, dupa raziile politistilor locali

Noi acțiuni ale polițiștilor locali din Timișoara au fost...

Bestia care a tarat un caine cu masina pe asfalt, identificata de IPJ Timis

Bărbatul care a târât cu o mașină de teren...