Acest concept, de privatizare a universităților de stat, își are rădăcinile în sistemul transatlantic, unde educația este privită ca un serviciu, iar toate serviciile trebuie privatizate. Cu toate acestea, nici în Statele Unite ale Americii universitățile nu sunt complet privatizate. Administrația alocă sume considerabile educației, iar cei interesați pot urma cursurile unei universități publice din statul de proveniență (acolo unde cotizează deja la bugetul public prin impozite) fără a plăti taxe de școlarizare, aceasta aplicându-se doar dacă se studiază în afara statului de reședință.
”Riscul și substratul «privatizării educației» constă în «francizarea» acesteia. Pe scurt, precum în sistemul economic, furnizorii de educație principali, de pe plan mondial, vor prelua o parte din instituțiile de învățământ superior din țară, folosind aceeași resursă umană cu costuri reduse, aceeași infrastructură, instituind, însă, taxe mult mai ridicate, la nivelul renumelui. Astfel, supraprețul plătit va fi pentru «brand» și nu pentru diferențe majore în procesul de educație. Să nu ne mirăm, într-un asemenea context, că Universități precum Stanford, Oxford, Yale sau chiar și mai aproape de noi… din Viena sau Amsterdam ar putea prelua o bună parte a pieței educaționale universitare românești, măsură care nu ar schimba decât destinația taxelor studenților, mult mai mari, pentru aceeași educație de acum, dar realizată la costuri acceptabile.
Creșterea calității în învățământul superior românesc se poate realiza altfel decât prin privatizare. Mai exact, prin schimbarea modalității de finanțare a universităților. În prezent, 90% din bugetul alocat de la nivel central către instituțiile de învățământ superior se distribuie în mod cantitativ și doar 10% în baza performanțelor. O propunere personală, în calitate de rector, manager al celei mai mari universități din Vestul țării, ar fi ca finanțarea să se realizeze în proporție de 50% cantitativ și 50% calitativ. Într-un asemenea context, al promovării performanței și excelenței în educație, universitățile cu rezultate deosebite ar putea să se dezvolte și mai mult, iar cele slabe să își înceteze activitatea, situație în care cu toții am ieși câștigători. Tinerii ar avea la dispoziție o educație de calitate, iar riscul diplomelor «fără acoperire» pe piața muncii ar fi considerabil redus. O estimare ar fi că aproximativ 20 – 25 de universități de stat din România și-ar închide porțile, întrucât, în momentul de față, sunt doar consumatoare de fonduri, fără a produce valoare adăugată comunității” susține rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea.
Acesta susține că o asemenea măsură ar conduce la schimbări pozitive de un impact major în rândul mediului universitar, al ofertei, al motivării celor care performează și ar crea noi perspective pentru tinerii din România și că, în final, întreaga comunitate ar avea de câștigat, educația fiind baza oricărui proces socio-economic.
