Incident grav, duminică dimineață, în cartierul Kuncz din Timișoara. Polițiștii de la secția 2 au urmărit un șofer care s-a urcat beat și fără permis la volanul unui BMW. Oamenii legii au spart geamul mașinii cu pistolul din dotare în încercarea de a-l reține pe fugar iar unul dintre agenți a fost rănit după ce șoferul l-a târât câțiva metri.
Duminică dimineață în jurul orei 7.00, un echipaj de poliție de la secția 2 a fost trimis la o solicitare venită prin 112. În drumul lor spre adresă polițiștii s-au intersectat cu un autoturism marca BMW, condus de un bărbat de aproximativ 36 de ani. Poliţiştii au văzut că șoferul conducea haotic și i-au făcut semn să oprească. Acesta a refuzat și a încercat să scape de poliţişti. Echipajul de poliție a plecat în urmărirea lui pe străduțele din zonă, iar la intersecția străzii Aviatorilor cu Subuleasa șoferul fugar a pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina într-un gard.
Cei doi oameni ai legii au sărit din autospecială și l-au somat să coboare din autoturism însă atât cel de la volan cât și pasagerul din dreapta s-au blocat în mașină. Unul dintre polițiști a scos pistolul din dotare, a spart cu mânerul geamul pe partea șoferului și a încercat să îi scoată șoferului cheile din contact. În acel moment fugarul a demarat în trombă și l-a târât câţiva metri după el pe omul legii. Totuşi cei doi agenți au reușit să-l oprească pe fugar. Polițistul care încerca să scoată cheile din contact a suferit mai multe zgârieturi din cauza cioburilor însă viața nu i-a fost pusă în pericol în acest moment.
Îmediat ce șoferul și prietenul său au fost imobilizați zeci de persoane care locuiesc în casele din zonă au ieșit pe stradă pentru a încerca să intimideze agenţii de poliţie. Aceștia au devenit recalcitranți iar politstii au fost nevoiți să ceară ajutor prin stație. Mai multe echipaje de poliție de la secțiile 2 și 1 au fost trimise în zonă, chiar şi trupele speciale ale IPJ Timiș dar și un echipaj de jandarmi pentru a calma spiritele. Oamenii legii au aflat ulterior și motivul pentru care șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor. El nu are permis de conducere și avea o alcoolemie de 0,80 g/l alcool pur în aerul expirat.
Şoferul a refuzat însă recoltarea de probe biologice și a fost dus la secția 2 de poliție pentru cercetări. El s-a ales acum cu dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dosar penal pentru conducere fără permis, dosar pentru refuzul de recoltare a probelor biologice şi probabil încă un dosar pentru ultraj.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=joRrMiJiVxg&feature=youtu.be]
UPDATE 1: Manix Ioan, a fost adus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, în vederea continuării cercetărilor pentru fapta de ultraj. Dacă procurorul va considera că Manix prezintă pericol social, acesta îl va prezenta unui judecător cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=qz5FfLlB-BA&feature=youtu.be]
UPDATE2. Magistrații au decis reținerea preventivă pentru 30 de zile în cazul lui lui Manix Ioan.