Trei sferturi din populaţia feminină poate fi uşor, simplu şi rapid, descrisă şi încadrată într-un eşantion. Deci, fetelor, legea de bază: aspectul e fundaţia existenţei, nu eşti frumoasă şi aranjată, nu exişti în păturile de elită ale societăţii (şi da, vrei asta foarte mult), apoi este „musai” să fii la curent cu toate rezidurile muzicale de la radio (3 din 4 femei fiind fane Smiley). De asemenea, la opţiunile radarului trebuie setat: bărbat, bani, final, iar dacă cumva, vreodată, simţi tu printre extensiile din păr de cabalină că vreo conversaţie te depăşeşte din punct de vedere intelectual, e simplu: îţi aranjezi decolteul, buzele ţuguiate, zâmbeşti sau râzi, după caz, şi în mare parte, taci. Un fel de „just stand there and look pretty” („Şezi blând şi fi drăguţă”).
Acest trend al femeilor interesate mai mult de puterea pe care o au datorită aspectului fizic şi nu a celui intelectual, s-a răspândit într-un ritm înfricoşător de alert. Născute şi crescute de astfel de adepte ale sexului femin şi mini-femeile lor ajung, în mare parte, să urmeze dârele de fard ale mamelor, căci prostia nu e ereditară, dar poate fi învăţată. Aşadar, viaţa cotidiană va fi luată cu asalt de mii şi mii de manechine, urcate pe tocuri de 12`, fardate sidefat, cu un Sex on the Beach în mână şi un râs ce atinge frecvenţe deranjante. Mi se pare şi normal, doar suntem sexul frumos, nu sexul inteligent.
Fără a generaliza, încă o dată, mai există şi tipul B de femei proaste. Acele femei care defapt nu sunt proaste, dar diferiţi factori ai vieţii le-au împins să fie. Singurătatea, disperarea, nevoia de afirmare, nevoia de atenţie, panica instaurată din diferite motive, toate acestea împing multe femei spre abisul prostiei. În legătură directă cu bărbaţii, mult prea multe dintre acestea ating culmi inimaginabile. Este mult prea dificil de acceptat şi înţeles cât de multe este dispusă să facă o muiere disperată, o muiere care se simte încolţită de timp, circumstanţe şi resurse. Îi poţi arăta negru pe alb că respectivul armăsar nu este acel Făt-Frumos mult visat, că el doar vrea să dea o raită prin aşternuturi, că nu-şi doreşte să ia prânzul cu tine deoarece îi lipseşti şi îi crapă inima dar, şi-a dat banii pe bere cu băieţii în seara precedentă.De asemenea, apelativele „frumoaso”, „iubito”, „scumpo” şi alte dulcegării din această categorie, sunt de fapt portiţa prin care ei se strecoară cu un scop. Toate, toate fără niciun rezultat, căci femeia orbită de prostie n-are nevoie de câine însoţitor.
Acest material este un pamflet şi trebuie tratat ca atare ( sau nu).