Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat luni, 13 ianuarie 2014, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional, că partidul pe care-l reprezintă respinge categoric comasarea alegerilor europarlamentare cu referendumul pentru Constituţie şi modificarea legii electorale în dispreţul voinţei exprimate de români în cadrul unui referendum valid, în urmă cu mai bine de patru ani.
“Luni a fost o nouă zi neagră pe care USL o scrie. Este ziua în care s-a născut USL ediţia a 2-a, ediţie în care din nou toate drepturile şi interesele românilor sunt sacrificate de dragul unor poziţii în stat şi a unor interese personale. Este ziua în care Crin Antonescu şi-a vândut partidul, în care Crin Antonescu şi Victor Ponta i-au vândut pe români pentru interesele lor”, a declarat Predoiu.
Acesta a criticat decizia USL de a comasa alegerile europarlamentare cu revizuirea Constituţiei spunând că este o dovadă clară că nici primul ministru şi nici preşedintele Senatului nu au nici cea mai mică consideraţie nici faţă de scrutinul european nici faţă de modificarea legii fundamentale. “Amestecarea celor două teme doar pentru că Crin Antonescu să fie nominalizat la preşedinţie arată nu numai teama acestuia de a-şi pierde candidatura ci şi desconsiderarea intereselor românilor” a adăugat Predoiu.
În plus, prim-vicepreşedintele PDL a atras atenţia că noua lege fundamentală a lui Antonescu va aduce grave disfuncţii în funcţionarea statului. “Acest proiect prevede o slăbire majoră a funcţiei de preşedinte al ţării. Acest compromis reprezintă o predare a lui Crin Antonescu care ne transmite «sunt gata să fiu un preşedinte fără atribuţii, sunt gata să fiu un preşedinte marionetă, sunt gata să fiu un preşedinte floare la butoniera PSD numai ca să rămân candidat». Crin Antonescu a negociat în genunchi ca să rămână candidat al acestei alianţe”, a mai spus Predoiu. El a precizat că proiectul de revizuire trebuia discutat din nou, de la zero, trebuiau ascultate opiniile opoziţiei, societăţii civile şi “să se revină cu un proiect care să satisfacă exigenţele de drept şi democraţie”.
Cătălin Predoiu a mai spus, luni, că modificarea legislaţiei electorale astfel încât Camera Deputaţilor să aibă 300 de membri aleşi pe liste, iar Senatul 100 de membri aleşi uninominal, “este o aberaţie care încalcă principii fundamentale de drept, principiul echităţii, şi asigură PSD o supremaţie zdrobitoare în Parlament”. “Crin Antonescu şi-a sacrificat din nou propriul partid de dragul candidaturii la preşedinţie şi acţionează ca un agent al PSD implantat la vârful PNL”, a spus Predoiu, care şi-a amintit că românii au cerut în cadrul unui referendum valid unicameral cu 300 de parlamentari. “Se ignoră din nou voinţa poporului”, a spus prim-vicepreşedintele PDL.
PDL susţine că pe teme importante care stau la baza statului, precum Constituţia, Codul electoral, descentralizarea trebuie să se facă dezbateri cu opoziţia şi societatea civilă. “Nu poate avea nimeni pretenţia că soluţiile pot veni doar din partea politicienilor. Faptul că USL a câştigat alegerile generale nu înseamnă că au luat România în proprietate. Domnii Ponta şi Antonescu nu au câştigat statul român ca proprietate personală”, a încheiat Cătălin Predoiu.