Filiala din Timișoara a Uniunii Salvați România (USR) consideră că, în acest moment, Piața Badea Cârțan nu se ridică la standarde decente, având o suprafață prea redusă pentru numărul de comercianți și clienți care merg acolo în fiecare zi și vine cu o propunere pentru interesantă pentru bugetul local al capitalei Banatului, care cuprinde reconstrucția și refuncționalizarea zonei.
USR Timișoara susține că are ”soluția actualizată” pentru refuncționalizarea Pieței Badea Cârțan, o piață considerată depășită din toate punctele de vedere. Salubritatea zonei ridică și ea semne de întrebare, piața fiind înconjurată de un miros puternic de alimente în stare de descompunere. Mai mult, spațiile comerciale sunt insuficiente pentru nevoile cetățenilor, în acest moment piața fiind înconjurată de tarabe și corturi care ocupă parțial spațiul public.
”Circulația în zonă este afectată negativ, locurile de parcare fiind insuficiente, benzile de trafic auto fiind parțial ocupate de autovehicule staționate/parcate aparținând clienților pieței, iar linia de tramvai (în comun cu carosabilul) produce aproape zilnic ambuteiaje la orele de vârf”, amintesc reprezentanții Uniunii, motiv pentru care USR Timișoara propune o soluție modernă, eficientă, care și-a demonstrat deja meritele în multe alte orașe, din Europa sau chiar din țară: transformarea Pieței Badea Cârțan într-un ansamblu modern de spații comerciale cu funcțiuni diverse (ex: zone reci pentru conservarea alimentelor sensibile, zonă izolată pentru depozitarea deșeurilor, etc.). În cuvinte mai simple, este vorba despre un ”mall” destinat micilor comercianți și producători de alimente.
Conform USR Timișoara, beneficiile unei astfel de investiții sunt următoarele:
- Dezvoltarea infrastructurii orașului – construcție modernă, multifuncțională, cu facilități de comerț pentru producătorii agricoli, pentru alte tipuri de comerț, dar și facilități de parcare;
- Conditii modene atât pentru comerțul cu produse alimentare;
- Atragerea micilor producatori pentru vanzarea produselor alimentare prin punerea la dispoziție a unor facilități moderne;
- Prioritizarea transportului in comun;
- Fluidizarea traficului auto;
- Soluție urbanistică care ține cont de dezvoltarea durabilă a zonei.
Acest proiect este una dintre propunerile USR pentru bugetul local al Timișoarei pe anul 2019. ”Am trimis încă de la sfârșitul anului trecut o scrisoare oficială către primărie cu toate proiectele propuse de USR pentru oraș. Sperăm ca domnul Nicolae Robu să țină cont de ideile pe care i le-am trimis, idei pentru o Timișoara modernă, în care să vrei să trăiești”, susțin reprezentanții Uniunii, care îi invită pe cei interesați, să studieze detaliile propunerii USR Timișoara, AICI.