Cele mai citite articole în ultima săptămână

Din aceeași categorie

Ciprian Mihok, PNȚCD: Robu a făcut o criză de nervi în Senatul UPT și i s-a constatat dorința de a fi dictator

Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Ciprian Mihok, președintele PNȚCD Timiș, a reluat astăzi acuzațiile la adresa primarului Nicolae Robu. Mihok a povestit că la ultima ședință a Senatului UPT, edilul a făcut o criză de nervi în momentul în care 254 de profesori ai Politehnicii i-au cerut ca modificarea Cartei să fie votată după Paște. Țărănistul consideră că Robu are porniri dictatoriale și vrea să țină secret față de timișoreni faptul că dorește să își mențină funcția de președinte al Senatului și de primar, deși cele două sunt incompatibile conform legii.

„Vreau să vorbesc despre un subiect care atinge vechea noastră problemă, dat fiind faptul că din nou am deschis cutia Pandorei și am arătat ce înseamnă incompatibilitatea între Senatul UPT și funcția de primar al domnului Robu. Primarul intenționează să facă ceva, să o comită la nivel de Senat UPT, iar acest ceva s-a întâmplat în Joia Mare, în Senatul UPT, a cărei instituție Robu se crede în continuare stăpân, iar din calitate de președinte nelegitim al Senatului, primarul a făcut o criză urâtă de nervi, și i s-a constatat dorința de a fi dictator”, a explicat Mihok.

Mihok a povestit că Robu a avut o criză de nervi atunci când, la ședința în care primarul voia să schimbe articolele prin care funcția de președinte este considerată funcție de conducere, 254 de profesori ai UPT i-au prezentat edilului o cerere de amânare a deciziei și de organizare a unei dezbateri publice pe subiect.

„Robu a vrut să schimbe Carta Universitară și a început să țipe când i s-a pus in față o foaie cu 254 de semnături prin care se cerea amânarea unei decizii până după Paște. În această decizie se cerea și organizarea unei dezbateri publice pe această temă, dar cine este dictator vrea să ascundă jocurile pe care le face și vrea să facă lucrurile în ascuns. Democrație înseamnă să faci public un act de luare a unei decizii. Principala modificare pe care o dorește Robu este schimbarea articolelor prin care funcția de președinte al Senatului este considerată funcție de conducere, nu vrea să mai fie luat la întrebări și considerat incompatibil.”

Mihok susține că unii martori de la ședință i-au povestit că Robu s-a certat cu Ilare Bordeașu, vicepreședintele național al sindicatului Alma Mater, și profesor al Universității Politehnice. Potrivit țărănistului, edilul Timișoarei i-ar fi spus lui Bordeașu: „Omul acesta îmi strică ședințele și vrea să conducă Senatul cu Sindicatul.” Profesorul i-a replicat: „Domnule, ești un jalnic care se leagă de funcții”. Robu i-a răspuns: „Ce, suntem aici în Coreea de Nord să vină oricine?”

Ciprian Mihok a mai declarat că i se pare curios faptul că singurul susținător al lui Robu a fost

Petru Andea, din PSD, care l-a îndemnat pe primar să voteze modificarea Cartei. În încheiere, Mihok a mărturisit că nu este optimist că Robu nu va schimba regulamentul într-o ședință următoare: „Modificările nu s-au semnat în această ședință, iar Robu a refuzat o dezbatere publică. Eu sunt singur, însă, că regulamentul UPT se va schimba spre binele lui Robu într-o ședință următoare.”

- Advertisement -
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Tiberiu Kiss-Radu Constantin
Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține! Click aici-citeste condiţiile de utilizare ale site-ului www.voceatimisului.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore