4 ore de la Timișoara la Constanța! Chinezii vor să aducă trenul de mare viteză în România

- Advertisement -

Vicepremierul Liviu Dragnea a semnat luni, cu autoritățile de la Beijing un memorandum prin care chinezii ar putea realiza o linie ferată de mare viteză ce va străbate România de la vest la sud est. Proiectul va fi construit pe banii chinezilor, care își vor recupera investiția când lucrarea va fi gata, din banii autorităților cât și din costul biletelor.

Astfel, potrivit Digi24, un grup de specialiști ai companiei de construcții chineze vor veni în curând în România pentru a începe analizele pentru studiul de fezabilitate. Linia de mare viteză va fi construită de la zero și va fi paralelă cu cea existentă deja. Viteza medie a trenului chinezesc care va străbate România va fi de 200 de kilometri pe oră, de cinci ori mai mult decât viteza medie actuală a trenurilor românești, care este de 40 de kilometri pe oră.

Astfel, distanța de 879 de kilometri de  la Timișoara la Constanța, va fi străbătută în doar 4 ore și nu în aproximativ 11, cât durează acum.  Potrivit purtătorului de cuvânt a Ministerului Transporturilor, prima rută la care se va lucra va fi București-Constanța, rută parcursă acum în trei ore. Deși pe acest tronson s-au făcut modernizări în ultimii ani, trenul nu poate depăși viteza de 70 de kilometri pe oră. În cazul în care prioiectul va fi realizat, durata călătoriei va scade la doar o oră.

sursa foto: greatecology.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie