Mai mulți adolescenți, elevi ai Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară, și-au dat astăzi în petec în timpul pauzei. Unul dintre ei a încheiat ziua la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, cu arcada spartă și lovit serios la cap, fiind transportat cu o ambulanță SMURD pentru a primi îngrijiri medicale.
Totul a pornit de la o… fată. Purtat de aburii îndrăgostirii, băiatul agresat, aflat în clasa a X-a „D”, i-a scris fetei cu un an mai mare ca el, pentru a o impresiona, că s-ar lua cu toată școala la bătaie pentru ea. Alți masculi fragezi, cu orgoliul afectat, au reacționat imediat și au ținut să-și arate masculinitatea, lovindu-l mai întâi pe amicul său, ca mai apoi să-și redirecționeze avalanșa de pumni și picioare asupra acestuia, pe care l-au lăsat lat, lovindu-se în cădere la cap. „I-am spus fetei că mă bat cu oricine pentru ea. A venit unul la mine și m-a întrebat dacă e adevărat și mi-a spus că o să-mi arate el mie. A plecat mai jos și i-a dat un pumn și două palme unui coleg de-al meu. Am coborât să văd ce s-a întâmplat și am primit un pumn de la spate, după care au început să dea în mine. Au fost vreo 4-5 și m-au lovit cu pumnii și cu picioarele”, a povestit băiatul.
Diriginta clasei, Daniela Pigli, a fost anunțată de o altă elevă, însă a ajuns prea târziu pentru a mai putea face ceva. După ce a fost dus la cabinetul medical al școlii, unde a fost pansat, victima a fost transportată la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde i-a fost cusută arcada, acuzând dureri puternice la cap. Băiatul agresat mai povestește că, înainte de a fi transportat la spital, diriginta l-a îndemnat să nu povestească ce s-a întâmplat, ci să spună că a picat pe scări pentru a-i scuti de problemele cu poliția sau cu presa. Desigur, conducerea școlii neagă o astfel de ipoteză.
La fața locului a venit și un echipaj de poliție de la Secția 4 Timișoara, dar și părintele băiatului agresat. Agresorii vor fi audiați la secție după ce tatăl băiatului lovit va depune plângere.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=NIAjHCo5Sxs&feature=youtu.be]
foto:arhiva