Haideți să aruncăm o privire de ansamblu asupra sistemului de sănătate timișorean. La nivel micro! Și, după, cine mai are nevoie de adrenalină și mai are nervi, ca să calculeze și impactul economico-financiar, la scară macro, n-are decât să o facă. Cu un Aspacardin, în prealabil! Nu de alta, dar riscurile unui infarct miocardic sunt iminente, în special pentru cei slabi de înger. Mai exact, pentru cei care sunt cu CAS-ul la zi!
Luăm exemplul celei mai mari unități medicale din vestul României: Spitalul Clinic Județean de Urgență “Pius Brînzeu” Timișoara. Observăm că, în perioada pandemiei, când accesul la sănătate al bănățenilor a fost mult restricționat, SCJUT a făcut “secții covid”, în cele mai importante și vitale compartimente ale sale: ortopedie, plastică și maternitate. Practic, în cele mai productive și accesate departamente spitalicești. Și, în rest, în numele “virusului ucigaș”, nu a mai procesat decât ”urgențele medicale”!
De cealaltă parte, spitalele și clinicile private din Timișoara, axate în cea mai mare parte și întâmplător, evident, pe servicii medicale de ginecologie, ortopedie și chirurgie plastică, jubilau. Internau, operau, facturau, încasau și decontau! La foc continuu, pe toți timișorenii, plătitori de CAS-uri, dar care nu aveau acces la serviciile de sănătate de stat, drastic restrânse, nu-i așa, pe motiv de Covid-19. O confirmă Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală! Și o mai și descriu ca fiind una de proporții biblice, faraonice, olimpice etc.
Au fost și medici care au strigat, cât i-au ținut plămânii, că oamenii mor din cauză că nu au acces la sistemul public de sănătate. Mai mult, în lunile cumplite, în care unitățile sanitare de stat erau blocate din pricina numărului mare de pacienți cu Covid, aceiași medici au cerut, în mod public, ca și spitalele private din Timișoara să pună umărul și să devină ”unități – suport”. Degeaba! Au fost trimiși la plimbare. Ba din contră, bugetul de publicitate al clinicilor private a explodat cu anunțuri la servicii medicale, semn că toată lumea trebuia să știe că în privat…#se poate!!!
Și asta, mulțumită fostului ministru al sănătății, Victor Costache, actualmente consilier onorific pe probleme medicale al primului ministru, Florin Cîțu. Doctor care, în scurtul său mandat guvernamental și provenind din mediul privat, a deschis “Cutia Pandorei”, în favoarea SRL-urilor și în detrimentul statului. Astfel, în numele “mediului concurențial”, Costache a dat acces privaților, legislativ, la Programele Naționale de Sănătate (PNS), insuficiente chiar și pentru spitalele de stat, și la instruirea rezidenților. Absolvenți de medicină care, culmea, dacă aleg să-și facă rezidențiatul în clinici sau spitale private, vor fi plătiți din bugetul de stat. Da, ați citit bine!
Frăția universitară
Altfel spus, privatul îi învăță și îi pune la treabă pe rezidenți, în interes și în beneficiu propriu. Și statul român îi plătește, că își desfășoară activitatea… în privat. Ceea ce încalcă, la modul cel mai copios cu putință, Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), referitor la AJUTORUL DE STAT, care interzice, negru pe alb, atât transferul de resurse de la stat și avantajul economic cât și selectivitatea și concurența neloială. Totuși, pentru cei care încă mai au probleme cu calculele, răspunsul este NU: privatul nu plătește nici măcar salariile cadrelor didactice, care ar trebui să instruiască rezidenții, căci acestea sunt achitate de către instituțiile de învățământ superior, în cazul nostru Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara.
Evident, ca să instruiești rezidenți în spitale/clinici private e nevoie, pe lângă altele, de două lucruri esențiale. În primul rând, unitatea medicală privată să aibă cel puțin un colaborator, pe fiecare secție, care să fie cadru universitar cu drept de predare. Și, doi, cadrul universitar să aibă “integrare clinică”. Adică, obligatoriu, normă într-un “spital clinic universitar” la care, evident, se adaugă și norma didactică, cea de la catedra UMF Timișoara.
Până la apariția meteorică a lui Victor Costache în fotoliul de ministru liberal al sănătății, ”integrarea clinică” se putea face doar în spitalele universitare de stat. Acum, e posibil și în privat. Asta, doar dacă, în primul rând, UMF Timișoara, în cazul nostru, decide să acorde titulatura de “clinic universitar” spitalului privat. După care manevra să fie aprobată și de către Ministerul Sănătății.
Nu sunt foarte multe spitale clinice universitare de stat în România. Așa că bătălia pe normele de ”integrare clinică” e una cruntă. Cu atât mai mult cu cât UMF Timișoara joacă un rol esențial pentru că, în baza ”autonomiei universitare, jonglează cum vrea cu organigrama, după cum bat interesele și nevoile șefilor de departamente. Șefi umefiști care, în mare parte, sunt și stăpânii secțiilor clinice din spitalele universitare! O mare familie! Așadar, fără ”integrare clinică, fie că e la stat sau, mai nou, la privat, cadrul didactic nu își are obiectul muncii căci, evident, nu poate coordona rezidenți, decât pe ”secțiile clinice”, aflate sub oblăduirea UMF Timișoara! Și, practic, cam de pe aici începe povestea noastră…
Concedii infinite
La un control tematic, în măruntaiele Spitalului Județean Timișoara, în toamna anului trecut, Camera de Conturi Timiș a descoperit un lucru absolut halucinant. Ceva ce depășește orice imaginație! În primul rând, faptul că din numărul total de angajați, la data verificărilor, 215 de persoane aveau contractul individual de muncă suspendat din diverse motive. Și, din totalul absenților, 67 de persoane beneficiau de concediu fără plată, în baza art. 54 din Codul Muncii, prin suspendare cu acordul părților.
S-a constatat că, în anumite cazuri, durata suspendării și implicit concediile fără plată au fost acceptate, în formă continuată, fără întreruperi chiar și 4 ani consecutivi, depășind considerabil durata stabilită prin contractul colectiv de muncă, ”observând- se o continuitate nelegală în aprobarea prelungirii concediului fără plată, constatând de asemenea că au fost aprobate cereri pentru acordarea concediilor fără plată, în perioada în care nu exista un Contract colectiv de muncă la nivel de entitate”. Și, aici, Camera de Conturi Timiș dă și câteva exemple de… continuitate: prof. dr. Radu Prejbeanu (ortopedie – 4 ani), dr. Cristian Mihai Nuță ( neurochirurgie – 3 ani), prof. dr. Tiberiu Bratu (chirurgie plastică – 4 ani), Lavinia Ileana Rușmir (asistent chirurgie general – 3 ani), Alina Bumbar-Pace (asistent ATI – 3 ani) și Daciana Novac ( șef birou TESA – 2 ani).
Atât Contractul Colectiv de Muncă la nivel de SCJUT cât și legislația în vigoare sunt extrem de clare, când vine vorba despre suspendarea activităților cu acordul părților. Astfel, contractul individual de muncă poate fi suspendat, în situația concediilor fără plată, pentru studii sau pentru interese personale după cum urmează: până la 90 de zile calendaristice pe an pentru situații personale sau studiu și până la 12 luni pentru angajare în străinătate. Plus că, în toate situațiile menționate, este obligatoriu avizul reprezentanților Sindicatului SANITAS din Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara, semnatar al contractului colectiv de muncă. Important de reținut este faptul că, pe toată perioada concediului, chiar și fără plată, beneficiarul își păstrează calitatea de SALARIAT.
Pe de altă parte, regulamentul intern al SCJUT prevede, referitor la concediul fără plată, că acestea ”se acordă la cererea salariaților, cu avizul șefului direct si aprobarea managerului”. Ani la rând, s-a semnat la foc automat, fără nicio problemă sau vreun stres. E de înțeles atâta timp cât și semnatarii și beneficiarii, cel puțin în situația celor doi profesori universitari, au un numitor comun cât o zi de post: sunt cadre didactice ale UMF Timișoara. Și, evident, în numele aceleași frății universitare, unitatea sanitară nu a scos la concurs, nici măcar pe perioadă determinată, normele celor… (ne)motiviați. Mai mult, nici nu le-a suspendat contractele de muncă deși offiside-ul era cât se poate de clar. Unde mai pui că există și suspiciuni că datele, privind concediile fără plată, în unele situații, nu au fost comunicate Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș, așa cum cere legea.
(Re)poziționare clinică
În concluzie, Curtea de Conturi a României, printr-un răspuns la Legea 544/2001, privind accesul la informațiile de interes public, adresat voceatimișului.ro, a comunicat că responsabilii SCJUT ”au aprobat concedii fără plată, pentru perioade mai mari decât cele prevăzute de lege, ceea ce conduce la menținerea nejustificată a calității de salariați a unor persoane care solicită și li se aprobă an de an concediu fără plată, în unele cazuri fără a exista avizul reprezentantului Sindicatului”. Și, ca atare, în octombrie 2020, au cerut SCJUT să intre, de urgență, în legalitate!
Și, după ani de zile de ”fără plată”, urgența a fost îndeplinită, la mai bine de șase luni de zile. Semn că nu a fost deloc ușor de digerat soluția autorităților! Astfel, la data de 10 mai a.c., prin adresa cu nr. 27692, SCJUT a comunicat Direcției de Resurse Umane din cadrul UMF Timișoara că cei doi profesori universitari, Radu Prejbeanu și Tiberiu Bratu, și-au încheiat activitatea…”la cerere”. Primul, pe data de 1 mai a.c, exact după ce-i expirase al 4-lea an consecutiv de ”fără plată”, iar cel de-al doilea, pe data de 16 martie a.c. Conform legislației, odată cu închiderea contractelor individuale de muncă de la SCJUT, automat, cei doi au pierdut și ”integrarea clinică”, condiție obligatorie pentru un cadru didactic al UMF Timișoara, ca să poată coordona rezidenți, să poată preda, să poată fi șef de departament sau orice altceva, zic unii.
Bun, să nu-și închipuie cineva că, cel puțin cei doi profesori universitari, acum, că nu mai au normă de ”integrare clinică”, vor muri de foame. Nici vorba! Oricum, în toți anii succesivi de concedii fără plată de la stat, au muncit în clinici private, au profitat de PNS-urile lui Costache și au primit, cu brațele deschise, tot ce ”refuza” sistemul medical de stat. Dar și-au păstrat calitatea de salariat în spitalul clinic universitar de stat, ca să nu-și piardă privilegiile din UMF Timișoara. Interesant e că deși, pe norma de la stat, cea de ”integrare clinică”, au fost într-un continuu concediu fără plată, pe norma didactică de la UMF Timișoara, totul a mers la foc continuu. Semn că activitatea didactică nu a avut nevoie de ani întregi de concedii fără plată.
Schimb de locuri
Acum, lupta medicală se dă pe două fronturi, mari și late. În primul rând, UMF Timișoara încearcă din răsputeri să-și salveze cadrele didactice care au împlinit vârsta de 65 de ani și care, în mod legal, ar trebui să se pensioneze, să renunțe la șefiile de departament, să-și închidă normele universitare și, dacă mai vor să continue la catedră, să accepte ”plata cu ora”. Orgolii multe și jocuri de putere pe măsura UMF Timișoara, unde nimeni nu vrea să renunțe la ciolan și privilegii. Cu atât mai mult, să creeze un precedent care, mâine-poimâine se poate transforma într-un efect de bumerang.
Pe de altă parte, azi, miza cea mai mare a UMF Timișoara este să pună spitalele de stat în plan secund. Altfel, nu se explică nebunia și viteza cu care unitatea de învățământ superior se rupe-n patru zări ca să acorde titulatura de ”clinic universitar” unor entități medicale private de pe malurile Begăi. Evident, coordonate, la vedere sau pe furiș, de cadre universitare ale UMF Timișoara. Așadar, dacă tot se jură unii că ”problema e ca și rezolvată”, e de așteptat ca, după ”oncologia clinică” de la Oncohelp, să avem ”ortopedie clinică” și în privat, ca prof. dr. Radu Prejbeanu să fie fericit și mulțumit.
Fraieri ar fi, să nu ceară ”secții clinice universitare”, în privat, și prof. dr. Marius Craina (ginecologie), Adalbert Schiller (nefrologie), Mihaela Simu (neurologie), Bogdan Timar (diabetologie), Mihai Ionac (chirurgie vasculară), Victor Dumitrașcu (laborator), Jenel Pătrașcu și Dinu Vermeșan (ortopedie), Dorel Săndesc (ATI), Alin Cumpănaș (urologie), Ioan Sporea (gastrologie), Lazăr Fulger și Stelian Pantea (chirurgie), Ioan Popa (pediatrie) și mulți alții. Oamenii ăștia, de ce să nu emită pretenții? De ce să nu plece de la stat și să se îngrijească de rezidenți, în privat, absolut gratis. Că, oricum, salariile viitorilor medici sunt plătite de stat, iar norma cadrelor didactice e achitată de UMF Timișoara! Zero investiții, profit maxim!
Și pacienții, care au cotizat toată viața pentru asigurările de sănătate de stat, în speranța că, la nevoie, vor beneficia de servicii medicale pe măsură și gratuite, nu au decât să meargă la privat. Că acolo #sepoate! Doar statul e vacă de muls…
