Şedinţa de Consiliu Local, cu scandal, la Primăria Recaş în această dimineaţă. Ţinând cont de faptul că în acest oraş au fost semnalate o serie de probleme şi ilegalităţi în ceea ce priveşte folosirea banului public, câţiva jurnalişti din Timişoara s-au deplasat la Recaş pentru a asista la această întrunire.
Pe lângă reporterul Vocea Timişului, la „scena” împricinată au mai participat şi un coleg de la Timişoara Express şi doi de la Televiziunea Cetăţeanului.
Revenind la şedinţă, una de o importanţă maximală întrucât între cele şase puncte de pe ordinea de zi se afla şi rectificarea bugetară, aceasta a fost întreruptă brusc la apariţia în sală a jurnaliştilor. Acesta a invocat articolul 43 din Legea 215, pentru a se „descotorosi” de reprezentanţii mass-media şi de ceilalţi doi cetăţeni, localnici din Recaş, pentru a-şi vedea în continuare de „treabă”. Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (publicată în Monitorul Oficial nr. 204 din 23 aprilie 2001) şi modificata prin Legea 286/2006, spune, la articolul 43 următoarele:
„Art. 43.
(1) Şedinţele consiliului local sunt publice, cu excepţia cazurilor în care consilierii decid, cu majoritate de voturi, că acestea să se desfăşoare cu uşile închise.
(2) Problemele privind bugetul local, administrarea domeniului public şi privat al comunei sau al oraşului, participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală sau de cooperare transfrontalieră, organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor şi amenajarea teritoriului, precum şi cele privind asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi publice, organizaţii neguvernamentale, persoane juridice române sau străine se vor discuta întotdeauna în şedinţă publică. În legătură cu aceste probleme primarul poate propune consultarea cetăţenilor prin referendum, în condiţiile legii”. Prin aceasta, primarul de Recaş nu a făcut altceva decât abuz de putere şi, în plus dând dovadă de o necunoştinţă crasă a legislaţiei după care funcţionează. Odată cu jurnaliştii au fost scoşi afară din sală şi cei doi cetăţeni care asistau la şedinţa respectivă, chiar dacă punctul 6 al ordinii de zi indica „rectificarea de buget” – aceasta fiind o „problemă privind bugetul” care „se vor discuta întotdeauna în şedinţă publică” conform legii.
La ordinul primarului Teodor Pavel, reprezentanţii media au fost legitimaţi de poliţistul aflat în sala de şedinţă, însă nu şi ceilalţi doi recăşeni, primarul intrând cu această acţiune la ceea ce probabil dumnealui nu cunoaşte – DISCRIMINARE.
Primarul a mai invocat şi punctul doi al articolului 18 din aceeaşi lege, acolo unde spune că: „Acreditarea se acorda la cerere, in termen de doua zile de la inregistrarea acesteia”, reprezentanţii presei solicitând să rămână la dezbatere în calitate de simpli cetăţeni, fără a filma sau înregistra şedinţa acestora, aceştia putând lua parte la şedinţă din perspectiva unor cetăţeni şedinţa având „obligativitatea” de a fi publică, însă refuzul a venit din nou.
Odată ce primarul a dat startul „votului” pentru sau împotriva declarării şedinţei cu uşile închise, consilierii au votat cu un singur vot în plus „pentru” o şedinţă departe de ochii lumii, iar rezultatele le aşteptăm… probabil degeaba.