Dacă în urmă cu mai bine de două luni vă arătam cum demarează o “razie” a poliţiştilor rutieri din Timiș, pentru simplul motiv că un participant la trafic nu fost de acord cu un mare șef din Rutiera de pe Bega, azi a avut loc o nouă scenă interesantă. În prim-plan, același actor: Dumitru Urechiatu Domăşnean.
Motivul raziei? Nu-l știm și nici nu îl vom afla, nu de alta dar s-a supărat tare, pe noi, domn’ polițist-șef.
Totul a început pe Bulevardul Take Ionescu acolo unde mai multe echipaje de la Rutieră, dar și de la Secțiile de Poliție au primit adunarea. Odată începută operațiunea, oamenii legii au tras pe dreapta tot ce mișca pe carosabil, mai singurii care au fost ”privilegiați” fiind șoferii mijloacelor de transport în comun și… bicicliștii. Brusc, la apariția reporterului Vocea Timișului, s-a dat ”împrăștierea”, iar o parte dintre echipaje au ajuns pe strada Demetriade în vecinătatea fabricii LindeGas. Domășnean, văzând că aparatul foto al colegului nostru a ”apărut” și acolo, a dat din nou împrăștierea, fără a mai ”sufla” o vorbă despre acțiunea pe care o desfășoară, însă știm că această acțiune a polițiștilor a fost extinsă la nivel de județ.
Astfel, apare o întrebare ”întrebătoare”. Aveți ceva de ascuns și noi vă încurcăm, domnule Domășnean?
Preizăm faptul că acțiunea polițiștilor se va întinde și în această noapte, așadar fiți cu ochi-n patru, pentru că nu se știe de unde apare ”politistul”!
[responsive_youtube