Luna iulie a fost una agitată pentru leu

- Advertisement -

Luna s-a deschis cu minimul acestui an de 4,3845 lei, nivel care nu mai fusese atins din 31 mai 2013. Au urmat trei săptămâni de depreciere, care au culminat cu atingerea, în 21 iulie, a unui maxim de 4,4488 lei, în timp ce cotaţiile din piaţă se apropiau de pragul de 4,46 lei, pe fondul amplificării conflictelor din Ucraina şi Israel. După atingerea acestui vârf, vânzările de valută au crescut spectaculos, semn că au existat mişcări speculative, odată cu anunţul conform căruia banca americană JP Morgan va include titlurile de stat româneşti în indicele GBI-EM Global Diversified Investment Grade. Aceasta a permis leului să se aprecieze, la începutul săptămânii, la 4,3873 lei, pentru ca de marţi, speculatorii să înceapă să îşi marcheze profiturile, cursul încheind iulie la 4,4330 lei, marcând o depreciere, faţă de finalul lui iunie de puţin peste 0,7%. Deprecierea a continuat şi în prima şedinţă din august, în care media a urcat la 4,4330 lei.

Cursul dolarului american a crescut pe parcursul săptămânii de la 3,2638 la 3,3098 lei, o medie mai ridicată fiind înregistrată la începutul lui februarie. Aprecierea faţă de începutul lunii a fost de 3,4%. Francul elveţian a crescut vineri la 3,6454 lei, un curs mai ridicat înregistrându-se în prima parte a lunii mai. Faţă de începutul lunii aprecierea este de aproape 1%. Evoluţii depreciative au avut şi celelalte monede din regiune, cea maghiară atingând minimul acestui an, de 315,2 forinţi.

Evoluţia leului va fi influenţată, în perioada următoare, pe lângă factorii externi, de o posibilă decizie a băncii centrale de reducere a dobânzii sale de politică monetară de la 3,50 la 3,25%, care ar reprezenta un nou minim istoric. Reamintim că la începutul anului euro a testat nivelul de 4,6 lei, maximul atins fiind de 4,5447 lei.

Perechea euro/dolar a continuat să scadă, în 30 iulie fiind atins un minim al ultimelor aproape 9 luni de 1,3367 dolari. La finalul săptămânii tranzacţiile s-au realizat între 1,3379 şi 1,3443 dolari, pieţele americane închizându-se la 1,3430 dolari.

Aprecierea euro de la finalul săptămânii s-a datorat faptului că Departamentul american al Muncii a anunţat o creştere a ratei şomajului în iulie, de la 6,1 la 6,2%. Acest indicator are un rol crucial în politica monetară a Rezervei Federale americane, ceea ce echivalează cu menţinerea dobânzilor din SUA aproape de 0% până la jumătatea anului viitor.

În piaţa futures de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe septembrie la 1,3392 – 1,3438 dolari, pe decembrie la 1,34 – 1,343 dolari iar pe martie viitor la 1,34 dolari. Uncia de aur cu scadenţa lunară a scăzut de la 1.309 la 1.281 dolari.

*Analiza cuprinde perioada 28 iulie – 1 august

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Moneda Naţională, una dintre cele mai stabile din Europa

De două săptămâni şi jumătate, moneda naţională este una...

Moneda americană a crescut cu 2,5% săptămâna trecută pe piaţa valutară

Decizia Rezervei Federale americane de a menţine nemodificată dobânda,...

Francul elveţian a atins minimul ultimelor opt luni

Perioada analizată a fost una pozitivă pentru leu, acesta...

Leul a încheiat săptămâna trecută pe apreciere

Apropierea de jumătatea lunii, când va avea loc şedinţa...

Cum arată casa ideală pentru un european? Are 5 camere şi peste 130 de metri pătraţi

O analiză realizată de RE/MAX Europe la nivelul ”Bătrânului...