Europarlamentarul propune organizarea unor întâlniri între Președinție, Guvernul României și europarlamentarii români pentru stabilirea unor direcții clare pe subiectele de interes ale României în marginea fiecărui Consiliu European.
”A trecut deja o săptămână de la precedentul Consiliu European și tot nu am aflat care a fost poziția oficială a României cu privire la situația din Grecia, gestiunea migranților sau intrarea României în spațiul Schengen. Faptul că Președinția României nu reușește să transmită public aceste mesaje este un motiv de îngrijorare și refuz să cred că echipa domnului Președinte nu este capabilă să facă acest lucru. Avem nevoie de o intervenție publică a președintelui Klaus Iohannis, în care să explice cetățenilor ce anume s-a discutat la precedentul Consiliu European și care au fost pozițiile României. Riscurile generate de criza din Grecia sunt majore și, dincolo de mesajele pozitive ale Băncii Naționale a României, vorbim de al 6-lea investitor străin în țara noastră și de 4 bănci grecești care reprezintă nu mai puțin de 13% din sistemul bancar românesc. Românii au nevoie de o informare corectă din partea reprezentantului României în Consiliul European”, a atras atenția europarlamentarul Victor Negrescu.
Europarlamentarul român deplânge lipsa de comunicare între Președinția României și aleșii români din Parlamentul European, subliniind că acest lucru reduce capacitatea de nego-ciere a țării noastre la nivel european.
”Personal, nu știu și nu am fost informat despre poziția oficială a Președinției României cu privire la trei subiecte de interes major la nivel european: Grecia, gestiunea migranților sau spațiul Schengen. Președintele României este cel care reprezintă oficial țara noastră la nivelul Consiliului European și ar fi fost important să știm, direct de la echipa dânsului, dacă nu direct de la dânsul, care sunt interesele României pe aceste trei puncte. Am considerat încă de la început că nu trebuie să irosesc acest mandat pentru fructificarea unor interese personale sau politice mărunte și că rolul nostru ca europarlamentari este să facem cinste României și celor care ne-au onorat cu încrederea lor. În acest sens, sunt constructiv și propun realizarea, în marginea fiecărui Consiliu European, a unei întâlniri între Președinție, Guvernul României și europarlamentarii români. Trebuie să avem forța să trecem peste orgolii sau interese personale pentru a nu ajunge ca în situația Greciei, unde nu există niciun fel de consens. Îmi declar disponibilitatea de a sprijini Președinția României în realizarea unor astfel de întâlniri”, a completat europarlamentarul român.