A VIOLAT două fetițe de 11 și 12 ani, la Șandra, iar acum a ajuns după GRATII

- Advertisement -

Un bărbat este suspectat de polițiștii timișeni de comiterea infracțiunilor de corupere sexuală și viol. Suspectul, în vârstă de 46 de ani, a supus la perversiuni sexuale două fete din Șandra.

Conform plângerii depuse de părinții fetelor, una în vârstă de 11 ani, iar cealaltă de 12 ani, fapta a avut loc pe data de 3 mai 2015, în timp ce plâgerea a fost depusă abia pe data de 5 mai. Incidentul ar fi avut loc duminică seara, în jurul orei 23:30, când, fetele, care se aflau pe stradă, au fost urmărite de individ, după care acesta le-ar fi băgat cu forța în propria mașină sub amenințarea că le va aplica o corecție fizică, iar dacă acestea refuză să întrețină raporturi sexuale orale cu el, le va sechestra în mașină.

Cele două minore provin din familii dezorganizate, iar din primele informații, se pare că incidentul a fost sesizat și de doi martori, care ar fi văzut, parțial, cele întâmplate. Conform certificatelor medico-legale, cele două fete sunt virgine, însă acestea nu pot evidenția dacă raporturile sexuale orale ar fi avut loc.

”Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara cu propunere de arestare preventivă”, ne-a confirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

A vrut sa talhareasca, apoi sa violeze victima si a fugit! A fost CAPTURAT, la Timisoara

Un bărbat din satul timișean Alioș, urmărit pentru tentativă...

”Ingerul Galben” Razvan Nedelcu, 12 ani de închisoare cu executare, pentru VIOL

Curtea de Apel Timișoara a decis care este sentința...

Barbat de 43 de ani, prins de politisti de Ziua Indragostitilor si dus cu forta la penitenciar

A fost condamnat la închisoare, dar i s-a părut...

VIDEO Părinții care și-au abuzat fiica cu handicap, duși la Secția 1. Ce reacție au avut

Părinții care au șocat opinia publică din Timișoara, după...