ABUZURILE Îngerilor Galbeni în parcarea de pe strada Miresei continuă, EPISODUL 6

- Advertisement -

Lucruri de-a dreptul neverosimile care s-au întâmplat astăzi în deja celebra parcare a Îngerilor Galbeni, de pe strada Miresei. Nu mai puțin de patru șoferi au fost jecmăniți într-un interval de două ore. Printre oamenii abuzați se numără de această dată și un profesor de la Universitatea Politehnica din Timișoara, apropiat al lui Nicolae Robu, primarul unui oraș care vrea să fie câștigător al titlului de Capitală Europeană a Culturii în 2021.

În momentul de față, după ce i-a fost blocat autoturismul, assist. prof. Horia Baltă este sechestrat de mai bine de patru ore iar angajații celei mai hulite firme de tractări din Timișoara au încuiat camionul și au plecat, lăsându-l în interiorul mașinii, sus, pe platformă. Fratele său a îndrăznit să-i aducă apă și mâncare, moment în care Bogdan Nueleanu, „îngerul” cu peste 10 dosare penale la activ, care a mai agresat în trecut și alți oameni, l-a amenințat că-i sparge toți dinții din gură. Halucinant este că și acesta a fost amendat cu suma de 880 de lei pentru că a parcat pentru câteva momente în „raiul îngerilor”.

„Mi-a zis că-mi scoate dinții cu totul, că mă face. M-a amenințat că se dă el jos la mine și îmi arată și că o să mă bată. Încearcă să mă intimideze. Ne-a înjurat ca la ușa cortului, ne-a amenințat”, a spus fratele celui sechestrat, șocat de amenințările primite de la Bogdan Nueleanu. „A început să-l amenințe și pe angajatul din benzinăria de lângă parcare. I-a zis fratelui meu că, dacă nu va coborâ din mașină, va plăti 8.000 de lei amendă. Acum a fost fiica lui să îi ducă pături. E decis și va protesta astfel și va sta în mașină chiar și două-trei zile, pentru că își dorește să înceteze aceste abuzuri”, a mai adăugat fratele victimei Îngerilor Galbeni

Este tot mai clar că singurul lucru de care le pasă celor de la Îngerii Galbeni este banul și că, pentru obținerea acestuia, sunt în stare să calce-n picioare orice ființă care le stă în cale. De altfel, unui Range Rover blocat astăzi i-a fost stricată și cutia de viteze, după ce a mașina automată a fost târâtă atunci când au tractat-o și mai apoi au pus-o pe platforma.

În vârstă de 42 de ani, profesorul universitar Horia Baltă care este încadrat la Departamentul de Comunicații al Universității Politehnica Timișoara, continuă să fie sechestrat în mașină și a spus că va face și greva foamei, ca urmare a abuzurilor la care continuă să fie supus. Sursele ne-au confirmat faptul că, în trecut, patronul Îngerilor Galbeni, Sorin-Răzvan Nedelcu, era ținut „în brațe” de fostul comisar șef de la IPJ Timiș, Gheorghe Popescu, cel care a primit anul acesta 6 luni de închisoare cu suspendare pentru primire de foloase necuvenite.

Tot în trecut, „îngerii” au fost protejații Generalului Iosif Panduru, avocatul firmei fiind nimeni altul decât fiul său, Bogdan Panduru. În ceea ce-l privește pe assist. prof. Horia Baltă, el este sechestrat și acum la această oră în mașina sa, timp în care apropiatul său, Nicolae Robu, care a spus că nu poate face nimic ca să oprească cea mai hulită firmă de tractare din Timișoara, aproape că simte briza Mediteranei, fiind în capitala Italiei, la Roma.

4 COMENTARII

  1. Îl cunosc pe domnul Baltă, este un om cu caracter și coloană vertebrală, spre deosebire conducătorul urbei, care fuge de răspundere. Aici ar trebui făcută plângere penală pentru sechestrare de persoane! Cum adică, un ordinar împuțit (Nedelcu sau cu naiba se numește) și o firmă de doi bani, jegoși ordinari și nemernici, pot face ce vor ei în Timișoara? Chiar așa?

  2. De ce nu plaseaza primaria un indicator mare, vizibil, inainte de intrarea in parcare, pe domeniul public, indicator pazit de unul din localii de la pasaj de exemplu? Si sa scrie pe el: atentie, zona in care se petrec abuzuri, nu parcati aici!

  3. Chiar nu ii opreste nimeni pe gunoaiele astea infecte?
    Ca le iau foc masinile nu le ajunge. Parcarea aia totusi e a nimanui, ce se petrece acolo cu viermii astia galbeni ???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Drept la replica! Numai cine nu locuiește in Timișoara, nu cunoaste problema reala despre blocatul rotilor

Numai cine nu locuiește în Timișoara, nu cunoaște problema...

Adio blocarea roților în parcările centrelor comerciale!

Primăria Timișoara a intervenit total ineficient în scandalul blocării...

Razvan Nedelcu, patronul ”Ingerii Galbeni”, condamnat la inca SAPTE ani de inchisoare, cu executare

Soții Nedelcu, patronii firmei Îngerii Galbeni, au fost condamnați...

”Ingerul Galben” Razvan Nedelcu, 12 ani de închisoare cu executare, pentru VIOL

Curtea de Apel Timișoara a decis care este sentința...

Curtea de Apel Timișoara, sentință definitivă: Răzvan Nedelcu merge la închisoare!

Magistrații de la Curtea de Apel Timișoara au decis:...