S-a dat alarma în această dimineaţă, după ce un deţinut a evadat din punctul de lucru interior aflat în cadrul secției exterioare Buziaș.
În jurul orei 9.50 s-a constatat că deţinutul MOIS GHEORGHE GRIGORE, în vârstă de 30 de ani, condamnat definitiv la 1 an, 3 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, clasificat în regim semideschis, a părăsit punctul de lucru.
În vederea capturării bărbatului, au fost dispuse următoarele măsuri: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră.
„Menționăm că părăsirea fără autorizare a locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani„, transmit reprezentanţii Penitenciarului Timişoara.
Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Timișoara, la numărul de telefon: 0256/200030, 0752.090.228