Buziaș și Otelec rămân fără apă rece. Cât durează întreruperea

- Advertisement -

Luni, 6 octombrie 2014, între orele 9:00-16:00, se va întrerupe furnizarea apei reci în Buziaș, întrucât este necesară execuţia unor lucrări de conectare a noilor conducte de alimentare cu apă de pe străzile Mărășești și Republicii la rețeaua principală existentă. Investiţiile sunt finanţate din fonduri europene.

Tot mâine, cu acceeași problemă se vor confrunta și locuitorii comunei Otelec, aceștia fiind lăsați fără apă în intervalul orar 8:00-15:00. Aquatim anunță că în comuna Otelec se vor efectua lucrări de spălare și dezinfecție a rețelei de alimentare și a rezervorului de înmagazinare a apei. Aceste lucrări fac parte din programul de întreținere preventivă a rețelei de apă și asigură îmbunătățirea calității apei potabile distribuite.

Totodată compania timișoreană anunță că la reluarea alimentării cu apă rece este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. ”Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă”, a comunicat Ilie Vlaicu, directorul general al Aquatim.

Pentru probleme legate de serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare, contactaţi Dispeceratul Aquatim, la numerele 0256-201.362, 0756-119.528, non-stop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Mai multe strazi din zona Torontalului raman, miercuri, fara apa potabila

Compania care distribuie apa rece în municipiul Timișoara anunșă...

Deratizarea si dezinsectia reduc programul casieriilor Aquatim din Timisoara

Acțiunilea de deratizare și dezinsecție de la punctele de...

Aquatim majoreaza tarifele la apa potabila si canalizare, din 1 aprilie

Compania care furnizează apa rece în aproape tot județul...