Calea Martirilor NU se lărgește la patru benzi! Care este MOTIVUL anunțat de autoritățile locale

- Advertisement -
Pe data de 8 mai 2015, Primăria Municipiului Timișoara anunța intenția de a achiziționa serviciul de asistență tehnică prin diriginți de șantier pentru obiectivul de investiții «Lărgire la patru benzi – Calea Martirilor 1989», însă această procedură a fost sortită eșecului. Reprezentanții municipalității nu dezarmează și anunță că procedura va fi realuată.

”La începutul lunii mai a fost lansată procedura de atribuire a contractului de asistență tehnică de specialitate prin diriginți de șantier pentru obiectivul de investiții «Lărgirea la patru benzi a Căii Martirilor 1989». Până în momentul de față, Primăria Municipiului Timișoara nu a primit nici o ofertă, astfel că procedura va fi reluată”, a confirmat Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al instituției Primarului, pentru Vocea Timișului.

Conform caietului de sarcini anunțat de Primăria Timișoara, lucrările de lărgire a străzii de legătură cu comuna Giroc ar urma să se întindă pe 24 de aluni (2 ani), iar valoarea lucrărilor ar depăși, conform estimărilor, 3,5 milioane de euro.

”Având în vedere urbanizarea intensă și dezvoltarea zonei de locuințe pe teritoriul cuprins între Timișoara și Giroc, volumul traficului de autovehicule între cele două localități a crescut în mod considerabil, astfel că în anumite perioade ale zilei capacitatea de circulație a drumului este depășită, traficul desfășurând-se anevoios. Ca urmare, este necesară modernizarea și extinderea drumului la patru benzi”, explica Dan Diaconu, viceprimarul liberal al Timișoarei, la finalul anului 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Aproape 200 de locuri noi de parcare in Calea Girocului. Unde au fost amenajate

170 de locuri noi de parcare au fost amenajate...

Lucrările de la Calea Girocului, fără termen de finalizare. Problema care i-a tras pe muncitori pe dreapta

Poveste cu repetiție la fiecare lucrare de infradstructură din...

Revolutia uitata! Tu ce crezi c-a fost?

Culegând cartuşe din Girocului, holbându-mă la tancul ăla ars...

Căruțașii ”debusolați” au fost amendați de Poliția Locală. Accesul cu căruțe este INTEZIS în Timișoara FOTO

Acțiunea polițiștilor a demarat ca urmare a sesizărilor primite...