Concursul a fost realizat cu sprijinul Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Timiş şi al Librăriei Cartea de Nisip. Evenimentul s-a adresat elevilor şi studenţilor, pasionaţi de oratorie, din regiunea de Vest a ţării, atât celor începători cât şi celor avansaţi.
Participanţii au avut posibilitatea să-şi aleagă una din cele patru teme propuse:
• Merită să cumperi produse locale;
• Imaginea femeii creată de mass-media impactează negativ societatea;
• Universităţile tradiţionale vor fi înlocuite de cursuri online;
• Coborârea pragului de vot la 16 ani ar responsabiliza tinerii.
Cel mai bum discurs de la categoria începători i-a aparţinut lui Toma Grozăvescu, student la Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor. El a reuşit să convingă juriul că, din punct de vedere economic, nu merită să cumpărăm produse locale.
„Toţi cei 3 finalişti avansaţi sunt elevi la Colegiul Naţional C.D. Loga Timişoara. Câştigătorul a fost Horaţiu Dumitru, elev în clasa a 12-a. El a susţinut că, deşi femeile sunt la fel de competente ca şi bărbaţii, mass-media influenteaza negativ concepţia despre femei” explică Alina Ignea, coordonator operaţional A.R.D.O.R. Banat.