China construieşte CEL MAI ÎNALT turn din lume: Phoenix va fi ROZ şi va depăşi Burj Khalifa VIDEO

- Advertisement -

Recordul mondial de înălţime al unei cosntrucţii a fost doborât în urmă cu nici un an, atunci când Burj Khalifa s-a ridicat până la 838 de metri înălţime, însă acesta nu va rezista prea mult deoarece China se pregăteşte să bată recordul mondial de altitudine, deţinut de arabi.

Potrivit firmei britanice Chetwood Architects, turnurile Phoenix, care vor fi gata în 2017 sau în 2018, vor avea un design futurist şi prietenos cu mediul înconjurător, iar unul dintre aspectele care vor fura toate privirile va fi culoarea lor: roz. „Reflectă culorile spectaculoase ale apusului în zonă”, explică arhitectul Laurie Chetwood, conform Mediafax.

Cel mai înalt dintre aceste turnuri va depăşi Burj Khalifa din Dubai cu 172 de metri. Proiectul aşteaptă deocamdată aprobarea finală a guvernului, dar, dacă totul decurge conform planului, turnul va depăşi şi Turnul Regatului din Jeddah, Arabia Saudită, de asemenea conceput la o înălţime mai mare de un kilometru, dar nu înainte de 2019.

Designul celor două turnuri este inspirat din dualismul din cultura chineză – tradiţionalul simbol phoenix al celor două păsări, „Feng” şi „Huang”, precum şi ideea de yin şi yang. Trei sfere largi – simbol pentru „planetele care orbitează Turnurile” – vor avea restaurante cu „teme celeste” accesibile prin pasarele şi vor fi suspendate între cele două turnuri. Clădirea mai înaltă va găzdui de asemenea cel mai înalt caleidoscop din lume alimentat de o turbină eoliană.

Turnurile vor avea şi „dotări ecologice”, printre care suprafeţe concepute să absoarbă poluarea, mijloace tehnologice care să purifice şi filtreze apa, coşuri termale, grădini suspendate şi boilere pentru reciclarea gunoiului. Potrivit proiectului, turnurile Phoenix ar trebui să fie capabile să genereze suficientă energie atât pentru ele, cât şi pentru necesarul zonelor înconjurătoare.

[responsive_youtube


Foto:independent.co.uk, Sursa:Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

MAESTRUL Ștefan Popa Popa’s, cadou la 60 de ani: cetățean de ONOARE al județului Timiș

Celebrul caricaturist Ștefan Popa Popa's și-a sărbătorit ziua de...

Proiecție pro-homosexualitate pe fațada clădirii Operei din Timișoara, simbol al Revoluției române

În plină sărbătoare religioasă a Sfintei Parascheva, aseară, chiar...

Ochiul Beiului, un colţ de natură scăldat în legende FOTO

Aşezată în judeţul Caraş, Ochiul Beiului se numără printre...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Sfatul unui medic din WUHAN despre COVID 19

Iată sfatul unui medic aflat în WUHAN în...

Turneul Phoenix ”Sinteza – Rapsodia” ajunge la Timisoara

După anul 2017, în care mitul a aniversat 55...

VIDEO Angajări la IPJ Timiș. Viitorii polițiști ar putea să nu mai aibă restricții de vârstă și înălțime

Poliția Română face din nou angajări. Lipsa forței de...

50 de lei pentru Timișoara. Concert caritabil duminică, cu Phoenix, Cargo, Pro Musica și mulți alții

S-au pus la punct ultimele detalii pentru concertul caritabil...

Seară încendiară, în Piaţa Libertăţii. Trupa Phoenix aniversează 55 de ani cu un SUPER concert

Liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci, a împlinit recent frumoasa...