Comercianții din Piața 700, printre vinovații menținerii BOSCHETARILOR în zonă! Câți a prins Poliția Locală FOTO

- Advertisement -

După o serie de sesizări primite de la cetățeni, dar și ca urmare a constatărilor efectuate în teren, polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor au acționat în ultima săptămână cu precădere în Piața 700, unde s-a semnalat disconfortul creat de oamenii străzii care se adună în perimetrul pieței agro-alimentare. Mai exact, din cauza faptului că mulți comercianți au obiceiul să-i folosească pe boschetari pentru a presta diferite munci ocazionale, iar banii primiți de aceștia sunt folosiți pentru a-și cumpăra băuturi alcoolice sau aurolac, aceste persoane sunt menținute în zona respectivă, fac scandal, perturbă ordinea și liniștea publică, fac mizerie, provoacă scandaluri și mențin o stare tensionată în incinta pieței. Mai mult, există și posibilitatea ca aceste persoane să comită alte fapte de natură penală, cum ar fi furturi sau distrugeri.

În urma acțiunilor organizate de polițiștii locali, atât dimineața cât și după-amiază, iar la orele de vârf cu efective mărite, au fost luate măsuri de asanare a zonei aplicându-se și peste 25 de sancțiuni conform HCL 371/2007 modificată pentru abandonarea de deșeuri, cei depistați în această situație fiind luați în evidență de polițiștii locali și fiind introduși într-o bază de date cu scopul de a preveni comiterea unor fapte mai grave pe viitor.

Poliția Locală face un apel către comercianții care se folosesc de oamenii străzii pentru diverse servicii că prin aceste fapte mențin acest fenomen de disconfort în zona Pieței 700, fenomen reclamat de multe de ori și neagreat de restul cetățenilor care frecventează sau tranzitează piața respectivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Piata 700, asanata de cersetorii si oamenii strazii care au transformat-o in ”casa”

Zona Pieței 700 a fost asanată de persoane fără...

Mormane de gunoi, aruncat de comercianti pe domeniul public, la Timisoara

Dezastru lăsat în urmă de vânzătorii ambulanți și firmele...

Zeci de oameni ai strazii, coborati din mijloacele de transport in comun, la Timisoara

Oamenii legii din cadrul Biroului Transport Urban al Direcției...

Timisoara, RAIUL cersetorilor si al boschetarilor? NU le mai OFERITI BANI!

Campania ”Nu oferiți bani cerșetorilor” susținută de ani de...

Colibe demolate si boschetari alungati din spatele Casei Tineretului, la Timisoara

Trei colibe improvizate pe un spațiu verde situat în...