Amintiți-vă cum au fost catalogați, în decembrie 1989, timișorenii care au ieșit, în stradă, împotriva regimului Ceaușescu? Golani, elemente străine și huligani! Apelați la memorie și reîncălziți cuvintele fostului președinte Ion Iliescu, referitoare la minerii care i-au rupt în bătaie pe români și i-au terorizat pe liberali și țărăniști: salvatorii neamului!
Și România a mai cunoscut proteste și după incendiul de la ”Colectiv”, care a dus la căderea Guvernului Ponta, și după celebra Ordonanță 13, promovată la insistențele lui Liviu Dragnea. Atunci, cei de la rezist sau haștagiștii, cum mai erau numiți, au primit epitetele de: crema societății, oameni liberi, intelectuali, hipsteri, corporatiști.
Astăzi, istoria se repetă, cel puțin la Timișoara! Cei care ies la proteste, împotriva orânduirii, fie că manifestă împotriva măsurilor anti-pandemie fie că sunt nemulțumiți de prestația primarului Dominic Fritz, sunt numiți inculți, nespălați, puturoși, aur-ari, pesediști, rusofili, bătuți în cap, manipulați, mineri, mizerii umane, șoșoci, imbecili. Chiar și teroriști!
Zi de zi, de când au început protestele de stradă, inexplicabil (până la un punct!), manifestanții au fost ațâțați, jigniți, făcuți în toate felurile și asociați cu toate culturile posibile, toate partidele, serviciile secrete, grupări clandestine și de crimă organizată. O adevărată conspirație și pânză de păianjen a fost țesută în jurul acestor manifestații de stradă care, fie vorba între noi, la modul cel mai îngrijorător cu putință, sunt abia la început.
De departe, azi, cel mai cerebral a fost primarul Dominic Fritz. Dacă ieri a adoptat un discurs ”revoluționar”, în care s-a plâns că protestatarii ”au terorizat” un oraș întreg, muștruluindu-i pe manifestanți ca la ședințele cu părinții, la nici 24 de ore, edilul a schimbat placa. Acum câteva ore, useristul a venit cu un alt ton, unul împăciuitor, declarându-se un adept al libertății de exprimare și al protestelor de stradă, atâta timp cât nu există atacuri xenophobe, extremiste și violențe.
Și, atâta timp cât, vecinii săi de imobil, care ar fi ”apărut nominal pe online”, pe un cont neasumat, sunt lăsați în pace, în afara discuției publice! Lucru absolut corect și decent! Până la urmă, fie vorba între noi, ce vină au acei oameni că locuiesc în aceeași casă cu primarul Timișoarei?! Absolut niciuna, dar dă bine pe online pentru ”agitatorii de serviciu” că să mai fixeze ”o țintă”.
Capul lui Moțoc
E simplu să spui că manifestațiile de stradă, împotriva orânduirii, sunt manipulate de grupuri de interese. Fără să dai nume, fără să explici sau să detaliezi! Din contră, să generalizezi și să vorbești despre acești ”dușmani imaginari”, ca despre bau-bau, fără nicio probă. Sau să manipulezi, aruncând pe piață tot soiul de renegați, care au avut neinspirația să fie și ei prezenți la manifestații, doar de dragul publicității sau adrenalinei, în încercarea de a minimaliza sau deturna scopul protestului și de-a induce ideea că există interese politice.
O aberație! Cu atât mai mare cu cât, dacă ne aducem aminte, la toate protestele de până acum din România, în mijlocul nemulțumiților s-au aflat, mereu, personaje de tot soiul, care au și apărut în media: de la bancheri străini la diplomați, de la magistrați la doctori cu renume, politicieni din opoziție, influenceri sau activiști etc. E dreptul oricui să fie în stradă! Dar de aici și până la a afirma că există ”o listă neagră” cu intelectuali timișoreni, care circulă pe internet și care riscă să fie pedepsiți de către protestatari, tocmai pentru că au câte o țintă pe piept, e cale lungă. Cât o zi de post!
Să rulezi așa ceva, din postura unui primar de municipiu, este cel puțin dubios, dacă nu instigator! Nu de alta dar, la fel ca și în cazul celebrei actrițe Maia Morgenstern, dai credit unor demenți și sociopați! Cu atât mai mult cu cât aici vorbim despre un cont fals, al unei angajate, chipurile, la Universitatea Politehnica Timișoara, nu-i așa, locul de muncă al fostului edil, Nicolae Robu. Cât de convenabil, nu-i așa!
Urmașii lui Ștefan
Pe scurt, pe un cont fals, care ar aparține unei doamne, fără a insista prea mult asupra speței, se face o postare. Un soi de listă cu cei care “înjură” protestatarii, fără a-i nominaliza, dar care are în atașament mai multe fotografii ale ”haterilor”. Printre ”ținte”, câțiva intelectuali timișoreni. Marea majoritate a pozelor reprezintă, însă, chipurile unor simpatizanți USR+ care sunt foarte activi în mediul online. Postaci de serviciu, ce mai!
Importante sunt două aspecte: postarea ”politehnistei” nu face niciun soi de amenințare, ci o constatare, nu departe de realitate. Pentru că, așa cum protestatarii au dreptul la liberă exprimare, indiferent că sunt ”mineri” sau ”șoșoiști”, așa au și intelectualii timișoreni accesul la un punct de vedere propriu și personal! Dar de aici și până a vedea urmăritori cu coasa, ca la Flămânzi, în 1907, e prea mult. Cu atât mai mult cu cât astfel de derapaje, în spatele tastaturii, sunt mediatizate și promovate pe post de atitudine generală a protestatarilor. Lucru absolut mincinos!
Până la urmă e dreptul fiecărui cetățean să aibă simpatii sau antipatii. Ce mai contează dacă unii dintre protestatari nu sunt adepți ai lui Dominic Fritz sau alții ai dr. Raed Arafat, atâta timp cât se comportă civilizat, își fac numărul, își strigă lozincile și se descarcă de adrenalină?! Și, totuși, a persista în victimizare și a vorbi, public, despre ”liste negre” și a compara genul asta de derapaj, venit de pe un cont fals, cu ”cruciadele” lui Vadim Tudor, nu face decât să agite și mai mult spiritele. Și așa flambate, deja, într-o societate care, de mai bine de un an de zile, trăiește un coșmar din care nu înțelege absolut nimic!
E ca și când cei care înjură, sub o formă sau alta, de dimineață până seara, se așteaptă ca, la înaintare, să primească și celălalt obraz! Doar că oamenii nu mai au răbdare! Oamenii nu mai au încredere în cei care îi conduc sau le dau numai sfaturi, nu și soluții. Oamenii nu mai cred în Moș Crăciun și nu mai dau doi bani pe gargara politicianistă.
Dincolo de orgolii și jocuri personale, e chiar atât de greu de înțeles că Timișoara e pe marginea prăpastiei și într-o spirală extrem de periculoasă?
Radu, candva erai un jurnalist onest, de investigatii, care urecheai si certai cu camera deschisa politicieni si persoane de interes din Timisoara si judet. De ceva timp prea arunci doar cu noroi asa degeaba si nu mai ai nici o actiune sau stire impartiala. Nu crezi ca e cazul sa schimbi ceva…sau ai imbatranit de tot?
Au plătit bine psd-istii. :)))