Deputatul Adrian Nicolae Diaconu, preşedintele Organizaţiei Judeţene Timiş a Partidului Poporului – Dan Diaconescu, este co-iniţiator, alături de colegul său din Camera Deputaţilor, dl dr. Tudor Ciuhodaru (Vaslui), al unui proiect legislativ ce prevede ca şoferii depistaţi pozitiv la dozările toxicologice pentru alcool şi stupefiante să plătească examinarea medico-legală. De asemenea, actul normativ menţionat mai prevede ca sumele colectate în acest mod să fie utilizate pentru mai buna funcţionare a unităţilor sanitare şi a institutelor teritoriale de medicină legală.
Conform proiectului de lege amintit, şoferii depistaţi pozitiv ar achita contravaloarea examenului clinic, a recoltării de probe biologice, a truselor pentru probele biologice şi a determinărilor toxicologice efectuate în unităţile de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate autorizate în acest sens, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii. Tarifele percepute pentru examinarea clinică, recoltarea de probe biologice, achiziţionarea de truse destinate probelor biologice şi determinările toxicologice incluse în examinarea medico-legală pentru alcool şi stupefiante se stabilesc prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Justiţiei.
Deputatul PP-DD de Timiş, dl Adrian Nicolae Diaconu, consideră că un astfel de act normativ este necesar, fiindcă: 1) în fiecare oră cel puţin doi şoferi sunt depistaţi pozitiv la dozările toxicologice pentru alcool; 2) în medie, 60% din 25.000 de şoferi testaţi au dozări toxicologice pozitive pentru alcool; 3) aproximativ o treime din şoferii cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani afirmă că au condus cel puţin o dată sub influenţa băuturilor alcoolice; 4) unul din trei accidente mortale e direct legat de consumul de alcool, iar în 85% din cazuri e vorba de băutori ocazionali; 40% din decesele survenite ca urmare a accidentelor de circulaţie au la origine consumul de alcool; 5) numărul şoferilor depistaţi ca fiind sub influenţa alcoolului a crescut cu 4.440 într-un singur an; 6) cheltuielile suportate de fiecare contribuabil la bugetul naţional pentru fiecare şofer băut sau drogat sunt multiple (vizează: intervenţia poliţiei, determinările prin alcooltest, deplasarea la spital, intervenţia unei echipe medicale, trusele de recoltare a probelor biologice, determinările toxicologice la IML); 7) de multe ori, aceşti soferi produc disfuncţionalităţi în activitatea serviciilor de urgenţă, prin agresivitate fizică şi verbală şi prin deturnarea spre ei a resurselor umane şi materiale destinate asigurării terapiei pacienţilor aflaţi în stare gravă; 8) fără examinare medico-legală nu se poate dovedi vinovăţia şoferilor care, prin accidentele cauzate, provocă morţi, răniţi şi pierderi materiale; etc.
Cu privire la proiectul de lege prezentat, dl deputat Adrian Nicolae Diaconu declară: „Adoptarea acestui act normativ va avea două consecinţe majore: pe de o parte, numărul accidentelor rutiere va scădea cu circa 20%, iar pe de altă parte, se vor realiza economii bugetare directe de milioane de euro. Consider că nu este normal să plătim cu toţii pentru faptul că unii şoferi preferă alcoolul în locul siguranţei şi cred că foarte mulţi şoferi vor renunţa să mai urce la volan după ce au consumat alcool, ştiind că pot ajunge în situaţia de a plăti examinarea medico-legală.”