Etapa a XIV-a din Liga a IV-a a lăsat lupta deschisă în vârful clasamentului, între liderul Voința Mașloc și echipa care a pornit campionatul ca fiind principala favorită la promovare, Ripensia Timișoara. Cele două grupări s-au întâlnit în derby-ul rundei, iar meciul a fost unul interzis cardiacilor.
Oaspeții au început partida cum nu se putea mai bine, prin trei goluri ale căror principal „vinovat” a fost senegalezul Mediop. După o incursiune pe partea stângă, acesta a șutat puternic, iar mingea respinsă în față de Amarinei a fost împinsă în plasă de golgheterul Nanu. Puțin după jumătatea primei reprize același Mediop a dublat avantajul, pentru ca până la pauză gazdele să fie groggy, tot în urma unui gol a lui Mediop.
Nimeni nu se aștepta la ceea ce avea să se întâmple în partea secundă. Mircea Șchiopu a redus din diferență în minutul 55, ca atunci când mai erau 15 minute din joc, Magdaș să facă 2-3, după noi greșeli în defensivă ale Ripensiei. Aproape inerent a venit și egalarea. Luca a faultat în careu, iar Amarinei a fost precis de la punctul cu var, stabilind scorul final, 3-3, care îi ajută pe cei din Mașloc să-și păstreze avantajul de trei puncte față de Ripensia, acum pe poziția a treia.
[AdSense-B]
În partidele de deschidere ale etapei, Jimbolia a terminat la egalitate cu Pobeda, iar Sânnicolau Mare a câștigat greu în fața celor de la Peciu Nou, 1-0, după ce oaspeții au întârziat vreme de 25 de minute. Gest impresionant, de sportivitate, al echipei de pe Aranca, acceptând să joace partida în ciuda întârzierii adversarilor.
ACS Poli II a stabilit scorul etapei la Murani, 9-2, iar Flacăra Făget a câștigat duelul codașelor, la Gara Mare, contra CFR-ului, scor 2-1. Partida dintre Dumbrăvița și Lorena Giarmata Vii nu a mai avut loc, cei din urmă retrângându-se din campionat. Ghiroda, alături de cei din Sânnicolau, au fost singurii care au câștigat pe teren propriu, scor 3-1.
Rezultatele complete ale etapei a XIV-a:
Băban Marcel Jimbolia – Pobeda Dudeștii Vechi 2-2
Unirea Sânnicolau Mare – Peciu Nou 1-0
Timișul Șag – Progresul Gătaia 1-3
Voința Biled – Cocoșul Orțișoara 0-1
CFR 1933 Timișoara – Arsenal Flacăra Făget 1-2
AS Murani – ACS Poli II Timișoara 2-9
ACS Ghiroda – Avântul Periam 3-1
Voința Mașloc – Ripensia Timișoara 3-3
*Partida dintre Dumbrăvița și Avântul Periam nu a fost programată.
Clasament: 1. Voința Mașloc 35 p., 2. ACS Poli II 32 p., 3. Ripensia Timișoara 32 p.; … ; 15. AS Murani 7 p., 16. Timișul Șag 6p., 17. CFR 1933 Timișoara 3p.
Sursă foto: Ripensia Timisoara / Facebook