Ziua de 1 iunie 2014 nu a fost cea mai fericită pentru toată lumea, la Timişoara. Cu atât mai puţin pentru trei dintre studenţii care locuiesc în căminele din Campusul Universitar.
În jurul orei 14:45, vârful unui copac aflat între căminele 8 şi 9 – pe strada Alexandru Vaida, în mijlocul Complexului Studenţesc, a cedat în bătaia vântului şi a ploii, nu foarte puternice abătute asupra oraşului de pe Bega. Bucata de copac a căzut în parcarea dintre cele două cămine „reuşind” să avarieze trei autoturisme parcate.
Dacă Volkswagen-ul Beetle a scăpat cu „răni” superficiale, două dintre maşini, un Ford Focus şi cea de-a treia maşină, un Smart ForTwo, au fost „şifonate” cât se poate de serios. Cele trei maşini nu aveau asigurare CASCO, iar studenţii care le posedă vor fi nevoiţi să-şi achite din propriul buzunar reparaţiile
Pagubele sunt însemnate, însă din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, iar pompierii au ajuns la faţa locului pentru a „debarasa” zona de resturile de copac căzute inclusiv pe carosabil.