Vineri, zi de noiembrie, zi de drumeţie pe 4 roţi. Destinaţia?Dognecea. Poziţionată la 23 de km faţă de Reşiţa şi la 121 de km faţă de Timişoara, turiştii ce doresc să ajungă aici trebuie să parcurgă un drum plin de serpentine şi, pe alocuri, „gropi abisale”.
După 2 ore şi un număr mediu de minute, s-a ivit în faţa ochilor unul dintre cele două lacuri simbolice localităţii. Ambele de acumulare şi de o concentraţie a aerului, similară cu cea a unei staţiuni balneoclimaterice. Imediat cum intri, drumul suferă o bifurcaţie: poţi merge drept adică spre sat sau poţi vira uşor la stânga unde o pancartă de metal gălbuie promovează „Colt de Rai”, urmată de „Accesul 3 lei/persoană”.
În urma dezbaterilor cruciale, „Colt de Rai” a câştigat. Pentru a ajunge la respectiva locaţie trebuie să treci peste un baraj şi nu orice fel de baraj, unul ce datează de pe vremea împărătesei Maria Tereza.”Colţul de Rai” este pustiu, cu excepţia a 4 câini, 2 pisici şi o căprioară. Afară, 2°C şi un vânt rece care îţi biciua faţa. Peisajul era, într-adevăr, captivant, o acumulare armonioasă de apă între munţi.
După câteva momente de contemplare am purces spre restul Dognecei. Sătenii, ici-colo câte unul, se pregăteau intens pentru sezonul geros, unul tăia lemne iar altul … se arăta „Venind din depărtări,/Beat criţă, cum e piatra,
/Umbla pe trei cărări/Şi-o căuta pe-a patra.” Satul nu se bucură de semnal la telefon însă, dispun de două telefoane publice.
Trecutul Dognecei vorbeşte frumos, avusese importanţă în judeţ până în anul 1990 iar satul care aparţine de ea, Calina, obişnuia să fie locul preferat al împărăteselor pentru apă plată de înaltă calitate (Potrivit unui clasament realizat de Organizaţia Mondială a Apelor, apă plată exploatată aici se află acum pe locul doi în urma apei minerale naturală Evian, recunoscută pe plan mondial).Concluzia ar fi că Dognecea este un loc ce trebuie văzut, în special într-un sezon mai călduros.
