Avertizare transmisă de Aquatim pentru clienţii care doresc să achite serviciile companiei online pe site-ul companiei. „Încărcarea noilor facturi în conturile online ale clienților se face, momentan, cu întârziere, iar vizualizarea plăților realizate nu este posibilă. Disfuncționalitățile menționate sunt probleme de moment, apărute în cursul implementării, la Aquatim, a unei noi soluții software de gestionare integrată a datelor, și sunt în curs de soluţionare. PLĂȚILE prin aplicația on-line FUNCȚIONEAZĂ și decurg, ca şi până acum, în condiții de securitate pentru clienți, iar Aquatim încasează în maxim 24 de ore sumele astfel transferate”, a transmis compania.
Clienţii care nu doresc să achite facturile la casieriile societăţi pot vira banii în conturile Aquatim şi prin intermediul băncilor, la unitățile poștale, prin reţelele PayPoint, Mobile Distribution sau prin Westaco Express, serviciu disponibil în stațiile OMV.